„Am câştigat în primul tur”, a declarat Evo Morales (stânga) în cadrul unei conferinţe de presă în oraşul La Paz, subliniind că după numărarea oficială a 98% din buletinele de vot dintre el şi rivalul său este de 46,83% faţă de 36,7%.
„Nu e oficial, dar am câştigat deja”, a subliniat Morales, după trei zile de manifestaţii, pe fondul acuzaţiilor că guvernul a măsluit rezultatele votului de duminică.
„Să vină măcar cu o singură dovadă că sunt corupt. Îi provoc”, a mai spus şeful statului, primul preşedinte indigen şi reales deja de două ori, potrivit dpa citat de agerpres.
Centristul Carlos Mesa, care a mai fost preşedinte între 2003 şi 2005, a denunţat luni seara „o fraudă” şi a anunţat că nu recunoaşte ultimele rezultate provizorii ale scrutinului care îl dădeau învingător din primul tur pe actual şef al statului.
Constituţia îi interzicea lui Morales să mai candideze, iar un referendum desfăşurat în 2016 a blocat o reformă vizând renunţarea la limitarea mandatelor prezidenţiale, dar Curtea Constituţională şi tribunalul electoral au stabilit că interzicerea candidaturii sale ar fi însemnat o încălcare a drepturilor omului.