19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalBlancanieves, marele câştigător al trofeului Bucureşti IFF 2013

Blancanieves, marele câştigător al trofeului Bucureşti IFF 2013

„Blancanieves”, în regia spaniolului Pablo Berger, a câştigat, duminică, trofeul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional Bucureşti 2013 (15 – 21 aprilie), potrivit organizatorilor, informează Mediafax.

Juriul şi-a motivat decizia spunând că premiul este oferit „pentru reuşita combinare dintre un omagiu plin de imaginaţie adus cinematografului mut şi o actualizare poetică a unui faimos basm pentru copii”.

Premiul pentru regie i-a revenit lui Amir Manor, pentru „Epilogue”, „un portret sfâşietor al unui amurg de viaţă plin de dezamăgiri şi decepţii”.

Filmul „Sightseers”, al britanicului Ben Wheatley, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, „pentru modul sardonic şi foarte original în care e privit un anumit aspect al mentalităţii britanice”.

Debutul în regia de lungmetraj al Iuliei Rugină, „Love Building”, a plecat acasă cu premiul publicului şi cu o menţiune specială acordată de juriul oficial, „pentru energia şi entuziasmul echipei de tineri care a lucrat la el”.

Premiul criticii a revenit coproducţiei franco-canadiene „Wrong”, în regia lui Quentin Dupieux, „cinema pur, în ciuda faptului că autorul său nu e un cineast de formare, ci un DJ cu viziune”.

Regizorii Elisabeta Bostan şi Amos Gitai au primit premiile de excelenţă, pentru contribuţia extraordinară adusă celei de-a şaptea arte.

Juriul Bucureşti IFF 2013 a fost format din Grazia Volpi, producătoarea filmului „Cesare deve morire”, Horia Lapteş, director de imagine, Dragan Marinkovic, organizatorul Festivalului de Film Documentar şi de Scurtmetraj de la Belgrad, André Ceuterick, directorul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, şi reputatul critic de film Dan Făinaru (preşedinte).

Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi eveniment de gen competitiv din Capitală, destinat exclusiv lungmetrajelor, a avut loc în perioada 15 – 21 aprilie, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea şi sala Elvira Popescu.

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti este organizat de Fundaţia Culturală Charta, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă