8.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăInternaționalBiserica lui Horea, restaurată cu bani norvegieni

Biserica lui Horea, restaurată cu bani norvegieni

Două dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Transilvania au fost restaurate cu ajutorul experților norvegieni care au restaurat și monumentele de lemn din orașul Bergen, aflate în patrimoniul mondial al umanității.

Norvegienii nu au oferit doar ajutorul unora dintre cei mai buni experți, ci și manualele de bune practici folosite pentru lucrările efectuate la monumentele aflate pe lista UNESCO. De asemenea, cea mai mare parte a fondurilor necesare pentru lucrările de restaurare au fost oferite de Guvernul Regal al Norvegiei.

Cele două biserici restaurate se află în secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Este vorba de Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din zona Hoia, parc etnografic fondat de Regele Carol al II-lea al României și care cuprinde unele dintre cele mai importante monumente de arhitectură țărănească din Transilvania. Printre ele se numără biserica ridicată de Horea, liderul răscoalei moților de la 1784, pentru sătenii din Cizer, dar și biserica din Petrindu. În cadrul lucrărilor de restaurare au fost consolidate elemente de structură, au fost refăcute acoperișurile de șindrilă și a fost restaurată și pictura interioară a celor două biserici.

Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean, spune că, până acum, biserica din Petrindu nu putea fi vizitată, deoarece exista riscul deteriorării iremediabile a picturii. În schimb, biserica lui Horea din Cizer găzduia unele ce­remonii religioase, inclusiv cununii sau botezuri. Pe viitor, cele două lăcașuri de cult vor putea fi vizitate de către turiști, însă vor exista unele restricții. În biserica lui Horea, de exemplu, nu vor intra o dată decât maximum 10 persoane, nu vor putea fi aprinse lumânări și vor fi luate măsuri stricte pentru controlul umezelii. ”Celor care doresc să efectueze sau să participe la cere­monii religioase în incinta Parcului Etnografic ”Romulus Vuia” le vom pune la dispoziție biserica din Coruș, un foarte frumos monument istoric”, a spus Tudor Sălăgean.

La rândul lor, experții norvegieni care au participat la acest proiect au fost încântați de colaborarea cu reprezentanții muzeului clujean. Ei doresc să pornească un nou proiect, care să vizeze restaurarea altor monu­mente istorice. Proiectul care a vizat restaurarea celor două biserici a fost consecința unui parteneriat dintre Muzeul Etnografic al Transilvaniei, subordonat Consiliului Județean Cluj, și Asociația Nordică de Design ­Urban. Valoarea totală a proiectului a fost de 3,88 milioane de lei. Banii au fost oferiți de Guvernul Regal al Norvegiei și de Guvernul României. Durata de realizare a proiectului a fost de 21 de luni.

Monumente cu o valoare deosebită

Biserica lui Horea din Cizer a fost construită în anul 1773. Viitorul conducător al răscoalei țărănești din 1784 își câștiga existența prin construirea lăcașurilor de cult. Horea devenise unul dintre cei mai apreciați meșteri lemnari. El a construit, printre altele, și biserica de lemn din Sălciua, care a fost oferită, în secolul al XIX-lea, sătenilor din Buru. În aceste comunități, Horea și-a făcut mulți prieteni. Locuitorii din Cizer s-au solidarizat, în 1784, cu Horea și au refuzat afișarea patentei imperiale prin care era condamnată răscoala. Potrivit poruncilor împărătești, această patentă imperială ar fi trebuit să fie afișată chiar pe ușa bisericii. Și tot în această biserică s-a întâlnit, la 1848, Avram Iancu cu moții care s-au alăturat luptei sale ­pentru drepturile românilor din Transilvania.

Biserica a rămas în Cizer până în anul 1968, când a fost mutată în Parcul Etnografic din Cluj. Semnătura lui Horea și pisania care menționează anul 1773 sunt săpate în lemnul ­bisericii. Inscripțiile sunt realizate cu litere chirilice. Biserica a fost binecuvântată în anul 1776 de către episcopul greco-catolic al Blajului, Grigore Maior, aflat în vizită canonică în această parte a Munților Apuseni.

Biserica din Petrindu a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al ­XVIII-lea și este reprezentativă pentru arhitectura ecleziastică din județul Sălaj. Pictura interioară a fost realizată în anul 1835 de unul dintre cei mai renumiți meșteri din Transilvania, Dimitrie Ispas din Gilău. Lăcașul de cult a fost adus în muzeul clujean în anul 1965.

Cele mai citite

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...
Ultima oră
Pe aceeași temă