-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAvioane britanice vor proteja România, a anunțat șeful Apărării din Regatul Unit

Avioane britanice vor proteja România, a anunțat șeful Apărării din Regatul Unit

Avioane britanice vor proteja România, a anunțat șeful Apărării din Regatul Unit, amiralul Sir Tony Radakin.

Șeful Apărării, amiralul Sir Tony Radakin, este oficialul cu cel mai înalt rang militar din Marea Britanie. În această calitate, el a făcut o vizită fulger la București, în ziua de vineri, 11 martie. Amiralul britanic s-a întâlnit cu generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, precum și cu ambasadorul Marii Britanii.

”Forțele noastre terestre colaborează strâns, la fel şi Forţele Navale. Sunt bucuros că Forţa Aeriană a noastră protejează cerul de deasupra noastră şi că Forţa Aeriană a noastră va fi aici la începutul lunii aprilie continuând să protejeze cerul României. Este vorba de unitatea militarilor noştri și de unitatea reacţiei politice în fața a ceea ce se întâmplă în Ucraina. Acest lucru ne ţine pe toţi în siguranţă şi demonstrează Rusiei cât de inacceptabil este comportamentul său şi cum ne vom uni forţele pentru a ne proteja comunităţile şi pentru a sprijini Ucraina”, a precizat amiralul Sir Tony Radakin la Ambasada Marii Britanii.

Avioane britanice vor participa la misiuni de Poliție Aeriană în România

Sir Tony Radakin nu a precizat câte avioane britanice vin în România și nici ce model vor fi. Se poate presupune că vor fi Eurofighter Typhoon, întrucât există deja aeronave de acest tip în România. Cele aflate acum în România aparțin Italiei și Germaniei. Italia a trimis în România opt asemenea avioane, iar Germania a trimis șase.

La București, amiralul Radakin a purtat discuții cu generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării. „Întrevederea s-a axat pe analiza situației regionale de securitate și implementarea măsurilor aliate de întărire a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al NATO”, a anunțat, ulterior, Ministerul român al Apărării.

„Șeful Statului Major al Apărării i-a mulțumit omologului său pentru implicarea camarazilor britanici în operaționalizarea structurilor NATO dislocate pe teritoriul țării noastre, în special pentru sprijinul adus la înființarea și procesul de operaționalizare a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est. Totodată, rotațiile detașamentelor Forțelor Aeriene Regale în misiunile de Poliție Aeriană Întărită din România și integrarea navelor Forțelor Navale Regale în cadrul Grupărilor Navale Permanente Aliate la misiuni  de supraveghere maritimă în apele naționale și internaționale ale Mării Negre sunt argumente ale angajamentului Marii Britanii pentru menținea securității în zona de sud a flancului estic aliat”, a transmis MApN.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă