O mașină având la bord o bombă a făcut explozie la Ankara, la intrarea în sediul Direcției Generale de Securitate a Ministerului turc de Interne.
Autoritățile Turciei au anunțat că acest incident reprezintă un atac terorist. La bordul automobilului care a făcut explozie se aflau doi bărbați. Unul dintre ei a murit în momentul exploziei iar celălalt a fost „neutralizat” de forțele de ordine, au anunțat autoritățile.
Doi ofițeri de poliție au fost răniți ușor în urma acestui atac, a anunțat ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, într-un mesaj postat pe internet. Un post de televiziune privat anunța că, imediat după explozie, în aceeași zonă s-au auzit împușcături.
Parchetul General al Turciei a deschis o anchetă. Până în prezent, actul terorist nu a fost revendicat. În cartierul unde s-a produs atacul se află sediul mai multor instituții publice, inclusiv al Parlamentului Turciei. Explozia s-a produs în dimineața zilei în care, cu doar câteva ore mai târziu, Parlamentul Turciei își reia activitatea, după vacanța parlamentară.
Turcia a mai avut probleme cu teroriști veniți din țara vecină, Siria. Ei au comis un atentat devastator la Istanbul, la data de 13 noiembrie 2022. La acel moment, o explozie a ucis șase persoane iar alte peste o sută de persoane au fost rănite. Sursa exploziei de la Istanbul a fost o bombă plasată într-o geantă. Despre autorii atentatului de la Istanbul, autoritățile Turciei au afirmat că fac parte din gruparea PKK, pe care regimul Erdogan o consideră a fi organizație teroristă. În atacul de la Istanbul, din toamna anului 2022, ar fi fost implicați și cetățeni ai Republicii Moldova.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!