Un atac cu armă albă s-a produs joi dimineață în Basilica Notre-Dame din Nisa în urma căruia un bărbat și o femeie și-au pierdut viața. Alte persoane aflate în interior au fost rănite.
Polițiștii sosiți de urgență la fața locului au reușit să-l rețină pe autorul atacului. Ulterior, lângă Basilica Notre-Dame, polițiștii au găsit un colet suspect pe care geniștii l-au detonat.
„Confirm că totul sugerează un atentat terorist la Bazilica Notre-Dame.”, a anunțat pe Twitter Christian Estrosi, primarul orașului Nisa. „După ce am discutat cu Christian Estrosi la telefon, am prezidat o reuniune de cirză la Ministerul de Interne.”, a urmat anunțul lui Gérald Darmanin, ministrul de Interne al Franței.