„Cred că această persoană ar trebui să fie un economist profesionist”, a spus Zelenski, care a votat duminică în alegerile parlamentare la o secţie din Kiev.
„Chiar doresc ca această persoană să fie una complet independentă, care nu a fost nici prim-ministru, nici preşedinte de parlament, nici conducător al vreunei facţiuni”, a spus Zelenski, potrivit unei declaraţii.
Zelenski, actor de profesie, s-a prezentat el însuşi ca o alternativă la un sistem politic care a luptat mult timp împotriva corupţiei şi a declarat că nu intenţionează să formeze o coaliţie cu ”nicio persoană din cadrul autorităţilor precedente”.
Ucrainenii au început duminică să voteze în cadrul alegerilor legislative anticipate al căror favorit este partidul noului preşedinte Volodimir Zelenski, relatează Reuters, dpa şi AFP.
Formaţiunea recent creată şi denumită ‘Slujitorul poporului’ – după numele unui serial televizat în care Zelenski interpretează rolul unui profesor devenit pe neaşteptate preşedinte – este creditată cu între 42% şi 52% din intenţiile de vot, cu mult înaintea rivalilor săi.