4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalAnglia ar putea deveni prima țară care prescrie țigări electronice

Anglia ar putea deveni prima țară care prescrie țigări electronice

Țigările electronice ar putea fi prescrise de către Serviciul Național de Sănătate din Anglia în cadrul planurilor de reducere a ratelor de fumat din țară, notează CNN.

Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor de Sănătate din Marea Britanie publică ghiduri actualizate care ar putea permite prescrierea produselor de țigări electronice pentru cei care doresc să renunțe la fumat, a anunțat vineri guvernul britanic într-un comunicat.

Producătorii de țigări electronice pot aborda acum Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor de Sănătate cu produsele lor, care vor trece prin același proces de aprobare și reglementare ca și alte medicamente disponibile în țară.

Dacă produsele vor fi aprobate, ar însemna că Anglia ar fi prima țară din lume care va prescrie țigări electronice licențiate ca produs medical, a spus guvernul.

Potrivit Serviciului Național de Sănătate, în timp ce țigările electronice nu produc gudron sau monoxid de carbon, două dintre cele mai dăunătoare elemente existente în tutun, „lichidul și vaporii conțin unele substanțe chimice potențial dăunătoare care se găsesc și în fumul de țigară, dar la niveluri mult mai mici.”

Alan Boobis, professor de toxicologie la Imperial College London și președinte al Comitetului științific pentru toxicitate din Marea Britanie, a declarat: „Cred că este corect să spun că utilizarea unei țigări electronice care îndeplinește standardele actuale de consum va fi mult mai puțin dăunătoare decât fumatul.”

Robert West, profesor de psihologie a sănătății la Departamentul de Științe Comportamentale și Sănătate de la University College London, a spus că procedurile de reglementare care trebuie trecute pentru ca un produs să fie autorizat sunt „uriașe” și nu este încrezător că producătorii de țigări electronice independenți vor avea resursele necesare pentru a le depăși.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă