25.6 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăInternaționalAngela Merkel cere explicații Rusiei în privința otrăvirii lui Navalnîi

Angela Merkel cere explicații Rusiei în privința otrăvirii lui Navalnîi

Angela Merkel a spus că Germania va furniza asistenţă medicală, inclusiv punându-şi spitalele la dispoziţie, dacă i se va cere ajutorul în cazul lui Navalnîi, care este în prezent în comă existând suspiciuni că a fost otrăvit.

„Sper să-şi revină repede, iar dacă ni se va solicita îi vom furniza asistenţă medicală, inclusiv în spitalele germane, dar cererea trebuie să vină de acolo”, a declarat ea presei în cadrul unei conferinţe de presă comune în sudul Franţei cu preşedintele Emmanuel Macron.

„Ceea ce este important în mod special este ca circumstanţele din spatele acestei situaţii să fie clarificate rapid”, a adăugat Merkel.

În acest moment, se fac eforturi pentru transferul liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi din Siberia la Berlin pentru tratament, după ce acesta a intrat în comă, existând suspiciuni că a fost otrăvit cu un halucinogen puternic.

Susţinătorii lui Navalnîi au primit permisiunea ca el să fie tratat la spitalul Charite din Berlin.

 

Cele mai citite

O nouă emisiune de titluri de stat TEZAUR lansată de Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a anunțat lansarea celei de-a șaptea emisiuni de titluri de stat TEZAUR din acest an, începând cu data de 7 iulie.Titlurile sunt...

Guvernul își asumă răspunderea pentru noile măsuri fiscale: TVA mai mare, accize crescute și costuri suplimentare pentru populație

Guvernul va merge în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea asupra unui nou pachet de măsuri fiscale menite să aducă bani la buget și...

Operația cu laser – soluția prin care miopia se corectează rapid și sigur

Miopia, un viciu de refracție caracterizat prin afectarea vederii la distanță, este o afecțiune frecvent întâlnită. Deși ochelarii și lentilele de contact oferă o...
Ultima oră
Pe aceeași temă