6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalAnca Boagiu, fost ministru al Integrării Europene, este consultant pentru primirea Republicii...

Anca Boagiu, fost ministru al Integrării Europene, este consultant pentru primirea Republicii Moldova în UE

Anca Boagiu, cea care a deținut funcția de ministru al Integrării Europene și care a negociat intrarea României în Uniunea Europeană, este acum consultant pentru primirea Republicii Moldova în UE.

Anunțul referitor la cooptarea fostului ministru Anca Boagiu a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

„Noi mobilizăm toate resursele şi pregătim echipa să fie gata de negocieri. Dar trebuie să spunem că şi România, şi Uniunea Europeană sunt alături de noi. În decembrie a început să lucreze un consultant finanţat de Delegaţia UE în R. Moldova. Un consultant din România, Anca Boagiu, care a stat în spatele procesului de negociere a României cu Uniunea Europeană. Anca Boagiu lucrează la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale ca să ne ajute să ne mişcăm pe aceste trei capitole. Împreună cu Anca facem planul de pregătire şi căutăm inclusiv alte persoane din România, care să vină să ne ajute”, a explicat ministrul Spînu într-un interviu acordat presei din Republica Moldova.

Republica Moldova a obținut statutul de candidat oficial la integrarea în UE în anul 2022. Apoi, la finalul anului 2023, UE a demarat negocierile cu Republica Moldova, în vederea integrării. Nu există însă un termen limită până la care să se finalizeze aceste negocieri. Acum câteva luni, președinta Maia Sandu estima că Republica Moldova va fi membru al UE în anul 2030.

Pentru guvernul de la Chișinău, una dintre marile probleme în calea acestor negocieri este lipsa controlului asupra părții de est a Republicii Moldova – Transnistria. Totuși, această situație ar putea fi acceptată la Bruxelles, întrucât există cel puțin o țară membră UE (Republica Cipru) al cărei guvern nu are controlul asupra unei părți din țară.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bitcoin schimbă regulile jocului pentru mărcile de lux. Brandurile care îmbrățișează criptomonedele

Popularitatea tot mai mare a Bitcoin atrage atenția marilor mărci de lux, care explorează utilizarea criptomonedelor ca metodă de plată. Printemps, un retailer de lux...

Elevii din învățământul preuniversitar vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil o metodologie care permite elevilor din învățământul preuniversitar să promoveze două clase într-un singur...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă