Pe unii dintre ei i-am întrebat şi noi pe vremuri, tot între două concerte la ”Enescu”, ce-i aduce la Ateneu, la Sala Palatului sau în piaţa care poartă chiar numele marelui compozitor. Reluăm acum declaraţiile lor pentru că ştim sigur că sunt la fel de fideli melomani şi pentru că vorbele şi numele lor reprezintă o pledoarie pentru muzica cea mare şi pentru evenimentul cultural cel mai important al ţării.
Actriţa Emilia Dobrin, pe care aţi avut ocazia s-o urmăriţi în stagiunea de curând încheiată la Teatrul Act în ”Capra cu trei iezi”, în regia lui Alexandru Dabija, rol pentru care a primit anul acesta şi o nominalizare la Premiile UNITER, este nelipsită de la Festivalul „Enescu“. Iată de ce:
”Cred că sunt oameni care nu apucă să vadă într-o viaţă întreagă atâtea concerte excepţionale câte vedem noi în trei săptămâni la Festivalul «Enescu». Nici măcar nu visam să văd vreodată live Il Giardino Armonico pe care-i iubesc de mor de când au apărut. De câte ori am fost «dincolo» şi am vrut să intru la un concert al lor, preţurile erau absolut prohibitive, 200-300 de euro. La noi este aproape gratis. Este păcat să ratezi o astfel de şansă să vezi mari orchestre şi mari muzicieni la un preţ pe care, deocamdată, ni-l putem permite. Nu am ratat aproape nici un concert pentru că nu ştii când te mai poţi întâlni cu o asemenea bucurie. Am strâns din pumni şi mi-am cumpărat bilete cam la toate. La recentele ediţii ale festivalului, preferatele mele au fost concertele de muzică barocă de la Ateneu. Sigur că mi-au plăcut şi marile orchestre, numai că, să spunem cinstit, Sala Palatului este totuşi improprie pentru astfel de manifestări. Acustica e foarte proastă. M-am mutat din colţ în colţ şi din nici o parte nu se aude bine. E păcat”.
Marius Manole (foto sus) nu mai are nevoie de nici o prezentare. El este de departe cel mai important actor ale generaţiei tinere, iar cine nu a apucat să-l vadă în stagiunea trecută trebuie musai să o facă la toamnă în spectacolele Teatrului Naţional. Recomandările noastre sunt rolurile lui din ”Năpasta”, în regia lui Radu Afrim, şi din ”Două loturi”, în regia lui Alexandru Dabija, pentru care anul acesta a primit şi o nominalizare la Premiile UNITER. Nu rataţi nici turul de forţă pe care-l face în ”Însemnările unui nebun” la ArCuB, regizat de Felix Alexa. Şi dacă nu mai aveţi răbdare până la toamnă, aflaţi că Manole nu şi-a luat vacanţă şi că joacă încă, şi aşa, pe caniculă, în mai multe spectacole la Godot Cafe Teatru, în Centrul Vechi.
Iată ce-l leagă pe Marius Manole de Festivalul „Enescu“: „Am încercat la ediţiile anterioare să-mi rup din timpul de repetiţii şi să vin la festival, iar când nu puteam veni, măcar urmăream la televizor concertele de la miezul nopţii de la Ateneu transmise de TVR Cultural. Dar acum postul ăsta nici măcar nu mai există. Am fost încântat să particip şi ca artist la un moment dat în Piaţa Festivalului, unde am jucat într-un spectacol-eseu numit «Eu, Eugen Ionescu», în regia lui Mihai Lungeanu, alături de Marcel Iureş, Rodica Mandache şi Alexandru Repan. Cred că Festivalul Enescu este unul dintre cele mai mari din lume, iar faptul că Bucureştiul este gazda unei manifestări de o asemenea amploare mi se pare extraordinar. În condiţiile în care Capitala noastră e în viaţa de zi cu zi un oraş gri, iar în materie de cultură înaltă stăm foarte prost, mi se pare că Festivalul Enescu e o şansă nesperată pentru sănătatea noastră sufletească”.
Actorul şi muzicianul Tudor Chirilă (foto dreapta) a fost la ultimele două ediţii aproape ”integralist”, cu mult mai cuminte şi mai conştiincios ca la şcoală. Nu i-a scăpat mai nimic din ce se petrecea la festival, lucru de care era foarte mândru: „Când eram, să-i zicem, mai «tânăr» am participat la festival mai pe sărite, intrând «studenţeşte», pe uşa din spate, dar de vreo două-trei ediţii încoace m-am pregătit din timp, mi-am făcut abonament şi n-am vrut să ratez nimic, pentru că până la urmă este o investiţie în mine ca om şi ca artist. Ştiţi vorba aceea că dacă vrei să scrii trebuie mai întâi să citeşti, la fel şi eu, dacă vreau să fac muzică, şi aşa, la nivelul nostru, mai micuţ, trebuie să ascult marea muzică a lumii. Iar eu am impresia că noi nici nu realizăm dimensiunile şi importanţa acestui eveniment. Eu chem pe toată lumea la «Enescu». Fiecare bucureştean ar trebui să vadă măcar un concert. Aş recomanda această terapie în special toxicomanilor de la Spitalul Bagdasar. Cu aceste concerte poţi să faci un «trip» de zile mari şi unde mai pui că e şi perfectly safe. Eu m-am trezit la un moment dat la Stravinski, la concertul susţinut de Orchestra Radio France, că nu mai ştiam pe ce lume trăiesc. Şi ce bine era…”
