5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUPDATE: PEȘTERA DIN THAILANDA – O nouă operațiune de salvare, în 10...

UPDATE: PEȘTERA DIN THAILANDA – O nouă operațiune de salvare, în 10 – 12 ore

 „A fost un succes mai mare decât mă aşteptam. Toată lumea este fericită”, a adăugat el.

Osottanakorn a precizat că o nouă operaţiune va începe în 10-12 ore.

UPDATE: Şase copii dintre cei 12 captivi într-o peşteră din nordul Thailandei ar fi fost deja aduşi la suprafaţă, conform Reuters.

UPDATE: Totuşi, puşcaşii marini thailandezi au anunţat pe Facebook că doar patru copii au fost salvaţi deja.

Primii doi copii dintre cei 12 sportivi care sunt blocaţi de două săptămâni alături de antrenorul lor în peştera Tham Luang din Thailanda au fost scoşi la suprafaţă, a informat un oficial din cadrul echipei de experţi prezenţi la faţa locului.

„Doi copii au ieşit. La momentul actual se află la un spital din apropierea peşterei”, a informat şeful departamentului de sănătate din Chiang Rai, relatează site-ul cotidianului The Guardian. „Îi vom examina medical. Nu au fost mutaţi încă”, a adăugat acesta, transmite Mediafax.

Dificila misiune de evacuare a celor 12 copii şi a antrenorului lor de fotbal care sunt blocaţi de 15 zile într-o peşteră inundată din Thailanda a început duminică şi ar trebui să dureze două-trei zile, au anunţat coordonatorii celulei de criză. Operaţiunea este ameninţată de sosirea unui nou val de ploi, care riscă să determine creşterea nivelului apei în interiorul peşterii, informează AFP.

Salvatorii au început misiunea de scoatere la suprafaţă a celor 12 băieţi şi a antrenorului lor, blocaţi de peste două săptămâni în subteran, în peştera din Thailanda, informează Mediafax, citând BBC.

Echipele de salvare au intrat în peşteră la ora locală 10:00 (03:00 GMT), a declarat şeful operaţiei Narongsak Osottanakorn. Treisprezece scafandri străini şi cinci din marina thailandeză sunt implicaţi în misiunea de salvare a celor 12 copii, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, și a antrenorului lor, prinși în subteran din 23 iunie.

Primii băieţi ar putea ieşi efectiv din peşteră la ora locală 21:00 (16:00 GMT), potrivit oficialilor, care au adăugat că au fost anunţaţi atât grupul captiv în subteran, cât şi familiile lor.

Nu se ştie încă exact cum vor fi aduşi băieţii la suprafaţă. Una dintre opţiunile discutate anterior a fost să se scoată copiii prin porţiunile inundate din peşteră, deşi acest lucru ar putea fi periculos, mai ales pentru că unii nu ştiu să înoate.

Corespondentul BBC, Jonathan Head, a explicat că „prima parte a operaţiunii de salvare, prin pasajele înguste şi scufundate, este şi cea mai dificilă, implicând perioade lungi subacvatice pentru copiii care nu au mai folosit niciodată echipament de scufundări”.

„Plănuiesc să-i odihnească într-o peşteră, care a fost anterior folosită ca bază pentru scafandri, înainte de a se trece la ultima etapă a operaţiunii, mai uşoară, de ieşire la suprafaţă spre intrarea peşterii şi de acolo la spital”, a adăugat jurnalistul.

Operaţiunea de evacuare a minorilor din peşteră a fost amânată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, deoarece s-a considerat că băieţii nu sunt suficient de pregătiţi pentru a parcurge cele două porţiuni inundate ale tunelului care i-ar aduce la suprafaţă.

Cei 12 băieţi şi antrenorul lor explorau peştera când au fost surprinşi de inundaţii, în 23 iunie, şi nu au mai putut ieşi la suprafaţă.

Ben Reymenants, scafandrul belgian care se află la faţa locului şi ajută la operaţiunea de salvare a declarat pentru Het Laatste Nieuws faptul că este o cursă contra cronometru, deoarece duminică se aşteaptă ca în zonă să cadă ploi abundente, dar trebuie să rămână optimişti.

Sursa foto: Facebook, Thai NavySEAL

”Este o cursă dificilă prin labirinturi şi coridoare care sunt şi foarte înguste. Procesul este îngreunat de curenţi, dar vizibilitatea de sub apă este mult mai bună. Mai mult decât atât, ei nu trebuie să înoate prea mult deoarece vor purta o mască de oxigen şi vor fi ţinuţi de mână de scafandri”, a mai spus acesta.

Scrisorile sunt primul mesaj primit de familii de la cei mici, după ce anterior încercările de a instala o linie telefonică în interiorul peşterii au eşuat.

Grupul de copii a fost găsit în interiorul peşterii de scafandrii britanici de salvare luni, după 10 zile de la dispariţie.

Echipele de scafandri le-au furnizat de atunci alimente, oxigen şi îngrijiri medicale, dar există temerin legate de nivelul oxigenului din camera unde se află copiii. Un fost scafandru care a lucrat în marina thailandeză, voluntar în operaţiunile de salvare, a murit în timp ce a lua parte la eforturile de salvare a celor 12 băieţi şi antrenorului lor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă