Peste 4.8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiați în Europa după lansarea invaziei Rusiei pe 24 februarie, a anunţat joi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează agenţiile AFP şi DPA.
Numărul ucrainenilor care după acea dată au trecut graniţa fără a reveni în Ucraina până pe 7 iunie este însă mult mai mare, de circa 7,3 milioane.
Alţi circa 2,3 milioane de ucraineni care şi-au părăsit ţara începând din 24 februarie s-au întors între timp în Ucraina. Potrivit ONU, aceştia au revenit mai ales pentru a-şi revedea apropiaţii, a verifica starea proprietăţilor deţinute, pentru a munci sau a-i ajuta pe alţi ucraineni să plece din ţară. Aceste date ar putea cuprinde şi persoanele care au plecat din Ucraina şi au revenit în ţară de mai multe ori şi nu disociază revenirile temporare de cele definitive.
Conform statisticii ONU, circa 90% dintre ucrainenii plecaţi în străinătatea după lansarea agresiunii ruse sunt femei şi copii, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani fiind obligaţi să rămână pentru a putea fi înrolaţi în armată.
Alţi circa 8 milioane de ucraineni sunt strămutaţi intern din cauza războiului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU (OIM).
4.8 milioane ucraineni sunt refugiați în Europa, cei mai mulți ajungând în Polonia, în jur de 3.8 milioane de persoane
Mai mult de jumătate din trecerile graniţei dinspre Ucraina au fost către Polonia, respectiv 3,8 milioane de sosiri, dintre care 1,15 milioane de persoane au fost înregistrate pe loc ca refugiaţi.
Sute de mii de ucraineni şi-au găsit de asemenea refugiu în alte state vecine, şi anume Ungaria, România, Slovacia sau Republica Moldova, fiecare dintre acestea înregistrând oficial zeci de mii de refugiaţi.
Dar, după Polonia, majoritatea refugiaţilor ucraineni au fost înregistraţi în state europene care nu sunt vecine cu Ucraina. Astfel, circa 780.000 au fost înregistraţi în Germania, aproape 367.000 în Republica Cehă, peste 118.000 în Spania şi zeci de mii în numeroase alte state.
”Nivelul de solidaritate faţă de refugiaţi observat în aceste ţări este extraordinar”, subliniază UNHCR, care salută mai ales protecţia specială acordată rapid refugiaţilor ucraineni de către statele UE, conform agerpres.ro.
Tot potrivit UNHCR, de la începutul invaziei ruse peste 1,1 milioane de persoane s-au refugiat din Ucraina în Rusia şi aproape 17.000 în Belarus, dar organizaţia nu dispune de date despre numărul revenirilor din aceste două ţări.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!