Trupa a debutat în anul 2000 cu demo-ul „Extratereştrii Merg Iarna La Ski”. Influenţele muzicale predominante sunt trupele „Green Day” (punk-rock) şi „Sublime” (ska-punk).
Concertele E.M.I.L. au început să fie din ce în ce mai populare după ce au urcat pe scena clubului Fire, în anul 2001. Cap de afiş la numeroase evenimente organizate în acel club, trupa s-a împrietenit cu mai toată lumea care venea la concerte, astfel încât putem spune că E.M.I.L. nu are fani, ci prieteni.
În 2003 lansează LP-ul „Cocktail Verde”, după semnarea unui contract cu o casă de discuri. Tot în acest an apare şi videoclipul piesei „Copacii înfloriţi”. Încep să se remarce la festivalurile de muzică underground din ţară, dar apariţia lor la Stuffstock a fost una cu totul memorabilă, pe scenă urcându-se alte 30-40 de persoane pentru a cânta cu formaţia.
În 2005 apare „Rom Fum şi Vanilie”, la a cărui lansare vin 1200 de oameni. Ei cântă în deschiderea concertului celor de la „Bloodhound Gang”, „NOFX” şi „Toy Dolls”, formaţii apreciate la nivel mondial. În 2008 cântă la Berlin în cadrul „Fete de la Musique”, iar în 2009 apare albumul „Ştiu, ţi se pare absurd…”
Concertul de pe 30 octombrie marchează şi lansarea documentarului „10 Ani de Abuzuri, Excese şi Imoralităţi” şi anunţă începerea turneului naţional omonim.