Ziua Mondială a Apei. Ce trebuie să ştim despre apa de băut!

Vietățile acestei lumi, între care și ființa omenească, sunt proiectate într-o completă dependență de apă, chiar dacă unele specii deșertice, spre exemplu, par să nu bea apă niciodată. Acest considerent trebuie luat ca premisă strategică a oricărui demers al omului în cadrul mediului natural și în relație cu propria sănătate, întrucât și cele mai puțin probabile efecte ale acțiunilor sale pot deveni evidențe grave.

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește începând cu anul 1993, fiind o oportunitate anuală de a reitera importanța apei pentru societate și pentru a motiva acțiuni menite să contribuie la utilizarea durabilă a acesteia. În ultimii 50 de ani, consumul mondial de apă a crescut continuu, tendință care se va menține și în viitor sub influența creșterii populației, dar mai ales a creșterii economice din țările în curs de dezvoltare.

În 2013, politicienii egipteni au discutat opţiunea sabotării Marelui Baraj al Renaşterii, care se afla într-un stadiu avansat de construcţie pe Nilul Albastru, în Etiopia.  Este cel mai mare proiect hidroenergetic din Africa, care urmează să fie dat în ex­ploatare în anul 2017. Viitorul lac de acumulare va fi atât de uriaş, încât va fi capabil să înmagazineze întregul volum al Nilului Albastru. Cantitatea de electricitate realizată va dubla producţia Etiopiei, unde în prezent trei din patru locuitori nu au acces la electricitate. Dar acest baraj, care va aduce atâtea avantaje Etiopiei, pune în pericol grav populaţia Egiptului, pentru că Nilul furnizează aproape integral apa folosită în Egipt. În rest – deşertul. Iar populaţia în creştere a ţării înseamnă că acum o persoană are la dispoziţie  sub jumătate din cantitatea  de apă din 1970.

„Apa  este necesară în primul rând pentru hidratare, dar și pentru buna funcționare a rini­chilor. Într-un regim echilibrat nutrițional apa este nelipsită, iar necesarul este de aproximativ 2 litri pe zi, ajutând astfel la păstrarea greutății optime sau la scăderea acesteia în funcție de situație“, a explicat dr. Clara Sîrbu, medic specialist pediatrie Sanador

Comunitatea, atrasă în gestionarea resurselor de apă

Accesul la apă este unul din drepturile fundamentale ale consumatorilor, aşa cum au fost ele adoptate în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1999, îmbunătăţindu-se astfel textul din 1985. El este inclus în primul dintre cele opt drepturi fundamentale: dreptul la satisfacerea nevoilor de bază, adică accesul la produse şi servicii estenţiale, precum hrană, […], utilităţi publice, apă şi salubritate.  În documentul respectiv, cunoscut ca „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor“, putem citi, la punctul 59, că „Guvernele trebuie să formuleze şi să aplice o strategie naţională pentru îmbunătăţirea furnizării şi a calităţii apei potabile. Este necesară o atenţie specială pentru ca utilizatorii să aibă acces la un nivel corespunzător de serviciu, calitate şi înzestrare tehnologică. Ei trebuie să fie educaţi, iar comunitatea să fie atrasă în gestionarea resurselor de apă. Guvernele trebuie să acorde o prioritate înaltă politicilor privind multiplele utilizări ale apei, luând în considerare importanţa apei pentru o dezvoltare sustenabilă, dar mai ales caracterul finit al acestei resurse.“

De altfel, începând cu anul 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie drept World Water Day – Ziua Mondială a Apei. În fie­care an, UN-Water, instituţia care coordonează activitatea ONU privind apa, stabileşte o temă corespunzătoare unei situaţii prezente sau viitoare. Tema din 2016 – Apa şi locurile de muncă – a fost stabilită ţinând cont de faptul că 1,5 miliarde de angajaţi din toată lumea lucrează în sectoare care au legătură cu apa. Pe de altă parte, se poate admite că toate activităţile umane depind de accesul la apă, iar tema acestui an ne invită să considerăm modul cum de calitatea şi cantitatea apei depinde însăşi calitatea vieţii noastre, a societăţii în care trăim.

În legislaţia românească – în spe­ţă actul fundamental pentru protecţia consumatori­lor, Ordo­nanţa nr. 21/1992, cu modifi­cări­le şi completările ulterioare,  regăsim acest drept sub formula: „Art. 3. – Principalele drepturi ale consumatorilor sunt: […] c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;“ şi la definiţia dată produsului:  sunt considerate produse […], apa … pentru consumul individual.

La nivelul Uniunii Europene, politica privind apa potabilă are o istorie de peste 30 de ani. Astfel, s-au constituit o serie de piloni de bază în vederea aplicării acestei politici la nivel european:

 Apa potabilă trebuie să fie verificată cu cele mai mo­derne metode ştiinţifice

 Calitatea apei potabile trebuie să fie asigurată printr-o monitorizare eficientă, dublată de aplicarea în practică a celor mai severe măsuri sanitare

 Consumatorii trebuie să fie informaţi la timp şi corect privind apa pe care o folosesc

 Şi, în fine, includerea preocu­părilor privind apa potabilă în aria mai vastă a politicii europene de sănătate publică şi de gestionare a resurselor de apă.

În anul 1998, Consiliul European a lansat directiva 98/83 privind apa potabilă, care prevede măsuri legate de calitatea apei menite consumului uman.

„Nivelul preţurilor în astfel de sectoare cu caracter de monopol, recomandă CI, trebuie să fie ţinute sub controlul autorităţilor, care trebuie să se asigure că formarea preţurilor este explicită şi transparentă. Iar aceste autorităţi – vorbim aici despre ANRSC – trebuie să interacţioneze cu organizaţiile de consumatori reprezentative. De asemenea, o soluţie pentru temperarea creşterii tarifelor este extinderea numărului de utilizatori plătitori ai servi­ciului de utilităţi publice, faţă de situaţia opusă, unde din cauza preţurilor mari, consumatorii care îşi achită datoriile sunt puşi în faţa unor dificultăţi tot mai mari, iar unii dintre aceştia aleg să nu plătească res­pectiva factură. Privind conto­rizarea, CI recomandă instalarea de contoare individuale în fiecare locuinţă, situaţie – din fericire – tot mai răspândită în ţara noastră. Iar cine nu a făcut-o încă, va avea o mare surpriză constatând diferenţa serioasă între preţul pe consumul pauşal şi cel individual“, a explicat dr. ec. Emil Bojin, vicepreşedintele Asociației Pro Consumatori.

Obiectivul acestei reglementări este protejarea sănătăţii umane faţă de efectele contaminării apei potabile şi asigurarea că este furnizată consumatorului o sursă de apă curată şi îndestulătoare. Această directivă  se referă la:

 Toate sistemele de distribuire pentru mai mult de 50 de persoane, sau debitând mai mult de 10 mc pe zi (cu alte precizări),

 Apa potabilă reţinută în cisterne,

 Apa potabilă îmbuteliată sub orice formă (dar nu şi pentru apa minerală sau medicinală, situaţii care sunt gestionate de reglementările specifice)

 Apa utilizată în industria alimentară.

Directiva stabileşte un set de standarde esenţiale, printr-un număr de 48 de parametri microbiologici, chimici şi de altă natură, care trebuie să fie monitorizaţi în mod permanent. Aceşti parametri sunt stabiliţi pe baza materialelor de profil elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Statele membre, în transpunerea directivei în legislaţia naţională, pot să includă cerinţe suplimentare, dar în nici un caz nu pot diminua nivelul acestor standarde, întrucât, afirmă Directiva, protecţia sănătăţii oamenilor trebuie să fie la acelaşi nivel în întreaga Uniune Europeană. Statele trebuie să informeze pe o bază regulată consumatorii privind calitatea apei potabile, iar calitatea acesteia trebuie raportată Comisiei Europene la fiecare trei ani.

Nu vom insista pe legislaţia românească, întrucât este obligaţia oricărui stat membru al Uniunii Europene să transpună directive şi regulamentele europene. Dar vom atrage atenţia asupra unui singur aspect: legiui­torul român, recunoscând importanţa accesului la apă potabilă, a prevăzut că “Dreptul la grevă în sfera serviciilor de utilităţi publice vitale – alimentarea cu apă, … – este supus restricţiilor aplicabile ramurilor de activitate în care nu se poate declara grevă cu întreruperea totală a activităţii.“(Legea 51/2006).

Cum a crescut prețul apei

Este momentul să examinăm situaţia „consumatorului de apă“, şi ne vom opri la situaţia din Municipiul Bucureşti. După ce vreo două sute de ani de problema alimentării cu apă s-a ocupat Primăria, ultima oară prin Regia Generală de Apă Bucureşti, iată că a venit vremea privatizării utilităţilor publice, astfel că în anul 2000 municipalitatea a concesionat serviciul pu­blic de apă şi canalizare firmei Apa Nova, controlată în majoritate de grupul francez Veolia. Concesiunea are un termen de 25 de ani şi a avut rostul de a elimina din portofoliul primăriei cheltuielile necesare cu gestionarea acestui serviciu, în convingerea că firmele private dispun de resurse financiare suficiente pentru investiţiile necesare pentru modernizarea acestuia.

Evident, orice firmă privată urmăreşte profitul, iar Apa Nova nu face excepţie. Preţul unui metru cub de apă, plătit de consumator, este propus de S.C. Apa Nova S.A. Tarifele percepute de Apa Nova Bucureşti, atât pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, cât şi pentru cel de canalizare – citim pe pagina de internet a acesteia –  sunt stabilite în strictă conformitate cu prevederile Contractului de Concesiune şi cu cele ale HG nr. 1019/2000. Tarifele practicate de Apa Nova Bucureşti sunt verificate şi avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Publice de Gospodărire Comunală – ANRSC. Autoritatea acceptă majorarea propusă în funcţie de argumentele prezentate, cel mai ades invocate find investiţiile făcute.

Ca urmare, citim în Cotidianul, de la preluarea efectivă a serviciilor de concesiune publică de către grupul francez Veolia de la RGAB (Regia Generală de Apă Bucureşti) în 2000, preţul apei a crescut de aproape zece ori de la 3.967 de lei vechi (0,3967 de lei noi) în 2000 la 3,57 de lei pe metru cub în  noiembrie 2011. În prezent, tariful la apă potabilă este de 4,50 lei cu TVA inclusă, el fiind mai mare de peste 11 ori faţă de nivelul anului 2010. 

Să precizăm însă că cota de TVA a scăzut, începând cu anul 2016, de la 24% la 9 %. Cea mai mare scumpire din ultimii ani a fost cea din 25 noiembrie 2011, de peste 36%. Scumpirea a venit după intrarea în funcțiune a stației de epurare a apelor uzate de la Glina, ne informează site-ul Cotidianul.

Numai că această investiție, de 108 milioane euro, a fost  finanțată din fonduri UE (65%), precum și de Banca Europeană de Investiții (23%), BERD (9,3%) și Guvern (2,7%). Aşadar, nu idendificăm aici nici o contribuţie a concernului francez.

Nu este locul aici să comentăm atenţia acordată de Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de unii conducători ai acestei firme, preocuparea noastră fiind centrată pe problemele consumatorilor, adică tarifele plătite şi calitatea serviciilor oferite. Or, cum am văzut din materialele de presă citate, creşterea vertiginoasă a tarifului pe metrul cub de apă este de natură a genera preocupări serioase. Apare astfel fireasca întrebare: a meritat privatizarea acestui serviciu public? Să fie oare scumpirea tarifelor singurul rezultat al privatizării?

Unele soluţii pot fi găsite într-un interesant studiu al organizaţiei internaţionale a consumatorilor, Consumers International (CI), realizat în anul 2000 – anul privatizării serviciului de alimentare cu apă din Bucureşti, inclus pe site-ul acestei organizaţii, iar în cele ce urmează vom prezenta unele aspecte legate de interesele consumatorilor şi privatizarea utilităţilor publice. Aflăm astfel că privatizarea acestora trebuie să fie însoţită de o legislaţie menită să reglementeze respectivul sector; cu cât ca­racterul de monopol este mai evident, cu atât mai mult este nevoie de reglementare din partea autorităţilor. Privind proprietarul serviciului public – în speţă, alimentarea cu apă – CI arată că nu aceasta este chestiunea importantă, ci protecţia consumatorilor. Acesta, deoarece scopul oricărui act de producţie este consumul. Abordând problema investiţiilor şi a fondurilor necesare, CI arată că aceste costuri pot pune noi sarcini pe umerii consumatorilor, şi că se poate discuta în acest caz de unele subvenţii din partea statului, în conformitate cu regulile UE.

Disponibilitatea resurselor de apă se poate modifica semnificativ

În anul 2016, Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în data de 22 martie, are ca temă „Apa și locurile de muncă“, urmărind să evidențieze interdependența dintre resursele de apă și procesele economice responsabile de accesul la bunăstare prin crearea de locuri de muncă.  Pentru a răspunde acestei provocări, în Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului în colaborare cu Asociația Pro Consumatori organizează un eveniment care permite interacțiunea studenților cu potențialii angajatori implicați în ges­tio­narea și valorificarea re­surselor de apă. Totodată, în aceeaşi zi, la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti va avea loc o masă rotundă dedicată acestei zile, în parteneriat cu Asociaţia Pro Consumatori, accentul fiind pus pe dobândirea de cunoştinte, de către studenţii universităţii, necesare alegerii unei ape de băut îmbuteliate.

„De la  un an la altul și chiar de la un anotimp la altul, disponibilitatea resurselor de apă se poate modifica semnificativ, creând dificultăți pentru desfășurarea unor activități și chiar pentru aprovizio­narea populației. Sub influența schimbărilor climatice, astfel de situații se pot înmulți, inclusiv în România, astfel că în gestionarea resurselor de apă trebuie să se intensifice eforturile pentru creșterea eficienței utilizării, folosind în acest sens atât reglementări, cât mai ales măsuri economice. Pentru pregătirea și implementarea acestora, dar și pentru gestionarea activităților economice care presupun utilizarea resurselor de apă este nevoie de o abordare interdisciplinară care permite echilibrarea aspec­telor economice, sociale și de mediu“, a explicat prof. univ. dr. Dan BOBOC, decan, FA­CUL­TATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI.

„Este pozitiv și exemplar faptul că în unele culturi contemporane grija față de apă comportă rigori asemănătoare celor față de pâine la creștinii din trecut: consumul temperat, depoluarea apelor uzate, protecția sanitară a surselor și rețelelor de distribuție și altele asemenea. Se cuvine ca și generațiile actuale și cele viitoare să fie edu­cate în respectul profund față de neprețuita apă. Este bine și că pentru tot mai mulți consmatori ai planetei se fac eforturi pentru asigurarea apei potabile prin dezvoltarea rețelei de utilități specifice în marile aglomerări umane, prin comerțul cu apă potabilă, prin educarea consumatorilor în spirit pro-eco­nomie și pro-sănătate în privința consumului de apă“, a precizat prof. univ. dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Apa pentru bebeluși, slab reglementată

„Nici un alt aliment nu e ingerat zilnic într-o cantitate așa de mare. Acest lucru ne obligă să acordăm o atenție deosebită apei. Din păcate, alegerea unor ape minerale naturale plate în vederea hidratării organismului nu este o opțiune ușoară având în vedere faptul că producătorii nu sunt obligați să declare compoziția chimică a apei după o structură standardizată. Totuși, dacă eticheta vă oferă posibilitatea verificării anumitor constituenți, atunci trebuie să aveți în vedere următoarele criterii:

  nivelul scăzut de sodiu, mai mic de 20 mg/l;

 nivelul scăzut de nitrați, mai mic de 4 mg/l;

 conținutul scăzut de reziduu fix la 180 grade Celsius, mai mic de 500 mg/l;

 nivelul scăzut de calciu, mai mic de 100 mg/l.

În ceea ce privește apa destinată hidratării și pregătirii hranei bebelușilor, legislația în vigoare nu stabilește criterii clare în privința constituenților și valorilor acestora. Totodată, instituțiile care recomandă utilizarea anumitor tipuri de ape la pregătirea hranei sugarilor nu sunt transparente în privința procedurilor folosite în acest scop“, a avertizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociaţia Pro Consumatori.   

1,5 miliarde de angajaţi din toată lumea lucrează în sectoare care au legătură cu apa.