Un profesor din Oradea, Vasile Marcu, a inventat, împreună cu trei colegi gălăţeni, o metodă şi un aparat care determină forţa tuturor grupelor musculare ale trunchiului, stabilind şi remediind eventualele deficienţe, potrivit Mediafax.
Invenţia „Metodă şi aparat pentru determinarea dezechilibrelor musculare prezente la nivelul trunchiului” a fost brevetată recent de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi le aparţine profesorului universitar dr. Vasile Marcu de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Oradea şi altor trei profesori ai Universităţii din Galaţi – Zenovia Stan, Eugen Baştiurea şi Claudiu Chiculiţă.
Aparatul creat de ei este primul care calculează forţa grupelor musculare de la nivelul trunchiului, separat pentru toate axele şi direcţiile de mişcare. „În funcţie de forţa stabilită, aparatul stabileşte deficienţele sau eventualele slăbiciuni şi dă un program de corectare pentru stabilirea celor mai bune exerciţii de kinetoterapie pentru remedierea sau prevenirea deficienţelor”, a declarat Marcu.
Echipa a lucrat la realizarea metodei şi punerea la punct a aparatului timp de trei ani, iar în 2008 au înregistrat-o la OSIM, pentru brevetare. „Aparatul va putea fi folosit de kinetoterapeuţi care vor şti să citească programul, dar va putea fi folosit şi în sportul de performanţă pentru a stabili exact grupa de muşchi care trebuie lucrată”, a spus inventatorul.
Profesorul universitar a precizat că ideea inventării unui asemenea aparat a pornit de la faptul că atât în Bihor, cât şi în Galaţi peste 37 la sută dintre copiii preşcolari au abateri de la atitudinea corectă a corpului.