25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăGDPRTehnici anti-stres. Cum poţi face faţă orelor suplimentare şi colegilor enervanţi

Tehnici anti-stres. Cum poţi face faţă orelor suplimentare şi colegilor enervanţi

Cine nu vorbeşte astăzi de criză şi de stresul de la locul de muncă? Şi, dacă jobul este mai greu de schimbat în aceste vremuri tulburi, află totuşi că poţi schimba ceva în comportamentul tău, astfel încât să nu te mai enervezi atât de uşor. Unele aspecte ţin de autocontrol şi de fixarea unor limite, altele sunt trucuri în dietă care îţi cresc energia. Ce faci după muncă, de asemenea contează foarte mult.

Eşti nervos, reacţionezi prost

Cauzele care determină stresul la locul de muncă pot fi supraîncărcarea, lipsa aprecierii, deadline-urile strânse, lipsa satisfacţiei la job, orele lungi de lucru, frustrările cauzate de şefi şi de unii colegi agasanţi. Din păcate, dacă te simţi nervos vei interacţiona din ce în ce mai prost cu ceilalţi. Ideal este să îţi exersezi permanent abilităţile de comunicare cu ceilalţi şi să foloseşti negocierea. Când vezi că tot ce încerci nu merge, poate e timpul să reduci aşteptările pe care le ai de la ceilalţi.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi

Apoi, este important să reduci presiunea pe care tu însuţi o pui asupra ta. Când eşti calm şi relaxat, lucrurile îţi ies cel mai bine. De asemenea, este important să nu amâni anumite sarcini. Cu alte cuvinte nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Sarcinile amânate se strâng şi vor ajunge să te doboare. Mai bine te comporţi ca un contabil conştiincios decât ca un artist boem. Vei sfârşi în mijlocul hârtiilor.

Fructe şi ciocolată, două alimente salvatoare

Respectă-ţi pauzele şi ora de masă. Mintea are nevoie de relaxare, iar stomacul de mâncare. Fără să te hrăneşti nu vei avea energie să rezişti orelor lungi de lucru. Ţigările şi cafeaua îţi supraîncarcă organismul de toxine şi mai rău te obosesc. De pe birou ar fi ideal să nu îţi lipsească fructele, iar când ajungi la epuizare, nu strică o bucăţică de ciocolată neagră. Te vei trezi imediat la viaţă. S-a observat că atunci când glicemia e scăzută intervine o stare de enervare şi iritare. Fă tot posibilul să fii eficient şi să termini munca în orele de program. Dacă ai început să îţi iei de lucru acasă, poţi să te consideri candidatul perfect la depresie. Când nu mai separi timpul liber de muncă vei începe să te simţi anxios, nervos, iritat şi nici nu vei fi eficient. Evaluează-ţi corect resursele şi spune sincer ce poţi şi ce nu poţi să faci. Câteodată e mai important să ştii să spui „Nu” decât „Da”.

Sesiunile de aerobic cresc puterea de concentrare

Şi cum în general multe aspecte de la locul de muncă nu le poţi controla este important ce faci cu viaţa ta personală. Ai grijă de tine, fă sport şi o să vezi cum scade nivelul de stres. Exerciţiile de tip aerobic îţi pot îmbunătăţi starea de dispoziţie, îţi cresc capacitatea de concentrare, îţi relaxează mintea şi corpul.

Programul de somn contează şi el foarte mult. Un somn odihnitor te ajută să rămâi echilibrat din punct de vedere emoţional, ceea ce înseamnă mai multe resurse pentru a face faţă la locul de muncă. Şi încă ceva! Te ajută să te trezeşti mai devreme cu un sfert de oră. În loc să dai buzna la birou şi să uiţi acte acasă, vei avea suficient timp să te pregăteşti până la ieşirea pe uşă.

Tachinările te macină nervos!

Realizează când eşti stresat (respiră mai adânc, mergi undeva unde te poţi relaxa pentru câteva minute)

Fii atent mai degrabă la cum spui unele lucruri decât la ce spui (tonul pe care te adresezi e foarte important)

Observă limbajul nonverbal (oamenii îţi pot comunica mesaje printr-o anumită privire, postură, gesturi)

Foloseşte umorul (în general te scoate din orice încurcătură)

Încearcă să rezolvi conflictele pozitiv (când unele certuri se tot lungesc, încearcă să le pui capăt în mod elegant; tachinările nu îşi au rostul la locul de muncă)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă