18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăGDPRStudiu: Două pahare de vin zilnic sunt benefice pentru femeile de vârstă...

Studiu: Două pahare de vin zilnic sunt benefice pentru femeile de vârstă medie

Un pahar sau două de alcool pe zi sunt benefice pentru femeile de peste 50 de ani, spun specialiştii, potrivit cotidianului britanic Daily Mail, în format electronic.

Persoanele care au ajuns la vârsta de 50 de ani şi beau regulat puţin vin la cină au şanse mai puţine să sufere de bolile bătrâneţii, de la cancer la bolile de inimă, decât cei care nu beau deloc sau beau în exces. Un studiu important a conchis faptul că cei care consumă o cantitate moderată de alcool au o sănătate mintală mai bună şi sunt mai în formă.

Cercetătorii americani de la Universitatea Harvard au strâns informaţii cu privire la cantitatea de alcool consumată de 120.000 de asistente de o vârstă medie de 58 de ani şi au comparat datele cu cele culese atunci când asistentele au trecut de 70 de ani. Aproximativ 11% dintre cele care au ajuns la vârsta de 70 de ani îmbătrâniseră frumos şi evitaseră 11 dintre bolile majore ale bătrâneţii, printre care cancerul, bolile de inimă şi diabetul. De asemenea, minţile lor erau într-o stare mai bună, potrivit testelor pentru boala Alzheimer, dar şi mai în formă, astfel încât urcatul scărilor sau aspirarea covoarelor nu le făceau prea mari probleme.

Potrivit studiului, cei care beau regulat cantităţi mici sau moderate de alcool la 50 de ani aveau mai multe şanse să facă parte din grupul celor care au îmbătrânit frumos. Studiul a mai demonstrat şi faptul că este mai sănătos să bei zilnic câte puţin decât doar o dată sau de două ori pe săptămână.

Este ştiut faptul că vinul roşu conţine antioxidanţi naturali, care protejează celulele sănătoase, are propriezăţi anti-cancerigene şi subţiază sângele, astfel încât ar putea preveni apariţia unui infarct.

Experţii în alcool au avertizat, totuşi, că studiul nu ar trebui folosit drept scuză pentru orice altceva în afară de consumul de alcool în cantităţi foarte moderate.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă