19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăGDPRStatistică. 80% dintre diabetici sunt obezi sau supraponderali

Statistică. 80% dintre diabetici sunt obezi sau supraponderali

Autorii americani ai unui studiu realizat pe durata a trei ani, cel mai extins şi cel mai îndelungat realizat vreodată pe această temă, au constatat că aproximativ 80% din cei 23 de milioane de americani diabetici sunt supraponderali sau obezi. Rezultatele cercetării au fost prezentate la conferinţa anuală organizată de American College of Cardiology, la Washington. Cei 150 de participanţi, cu vârstele cuprinse între 41 şi 57 de ani în momentul recrutării lor şi dintre care 66% erau femei, sufereau de diabet adult de tip 2 necontrolat. Ei au fost repartizaţi, la întâmplare, în trei grupe.
Pacienţii din primul grup au fost supuşi unui tratament medical intensiv care combina exerciţiile fizice cu regimul alimentar şi medicamente. Voluntarii din al doilea grup au urmat un tratament antidiabetic şi au suportat un pontaj gastric ce constă în reducerea stomacului cu 2-3% din volumul său iniţial, creând o derivaţie în tubul digestiv cu scopul de a scădea absorbţia de alimente în intestinul subţire.
Pacienţii din al treilea grup au suportat, pe lângă tratamentul medicamentos, o ablaţie a stomacului, pentru a reduce volumul acestuia cu 75-80%. Obiectivul acestui studiu, denumit „Stampede”, era de a compara eficienţa celor trei abordări în controlarea diabetului, prin menţinerea unei glicemii medii de 6% sau chiar mai mică timp de trei luni. Participanţii aveau o glicemie medie de 9,2% la începutul studiului.
La trei ani după aceste intervenţii, doar 5% din pacienţii din primul grup care au urmat doar o terapie medicală au putut să atingă acest obiectiv, comparativ cu 37,5% din aceia care au suportat un pontaj gastric şi cu 24,5% dintre aceia care au făcut o ablaţie de stomac. „Am văzut persoane ale căror vieţi erau răvăşite de diabet şi, trei ani după aceea, acest studiu arată că chirurgia bariatrică este mai eficientă, cu efecte pozitive durabile, pentru a trata diabetul la persoanele moderat sau puternic obeze”, a declarat medicul Sangeeta Kashyap, endocrinolog la Cleveland Clinic, unul dintre autorii studiului. „Peste 90% din pacienţii care au suportat una dintre cele două chirurgii bariatrice au putut să piardă 25% din greutatea lor şi să îşi controleze diabetul, fără să recurgă la insulină şi la numeroase medicamente antidiabetice”, a precizat aceeaşi cercetătoare.
Prin comparaţie, pacienţii din primul grup, trataţi doar cu o terapie convenţională, au pierdut doar 4% din greutatea lor corporală iniţială. Potrivit acestui studiu, chirurgia a permis, totodată, ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor şi a redus nevoia de administrare a unor medicamente care controlează tensiunea arterială şi concentraţia de colesterol, în raport cu pacienţii trataţi cu terapia standard.
Astfel, participanţii care au suportat o intervenţie bariatrică apelau la mult mai puţine tratamente cardiovasculare şi antidiabetice. Starea lor mentală a cunoscut la rândul ei o ameliorare netă.
Însă chirurgia bariatrică nu este lipsită de riscuri, afirmă autorii studiului, întrucât ea poate să genereze complicaţii, precum hemoragii, infecţii sau formarea unor cheaguri sangvine.
Nici o complicaţie majoră nu a fost totuşi constatată în rândul celor 100 de persoane care au suportat o intervenţie chirurgicală în cadrul acestui studiu. După 12 luni, cele mai frecvente probleme erau sângerările şi deshidratarea. Obezitatea, care afectează peste o treime dintre adulţii din Statele Unite, este principalul declanşator al diabetului de tip 2: autorităţile medicale vorbesc despre o veritabilă epidemie, denumită „diabesity”, iar 8% din americani sunt diabetici. Potrivit American Diabetes Association, dacă tendința actuală se menține, un adult american din trei va fi diabetic în anul 2050.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă