17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăGDPR"Romanii continua sa surprinda lumea"

“Romanii continua sa surprinda lumea”

Cu trecerea anilor cinematografia a experimentat diferite schimbari si evolutii, cu generatii noi de regizori si scenaristi sau actori de diferite nationalitati care propun o alta privire asupra lumii a conflictelor si a temelor care ii inconjoara. Ca in toate evolutiile naturale au supravietuit cei mai buni, mai plini de imaginatie si mai indrazneti, mai disciplinati si poate mai agresivi, dar mai inteligenti, intr-un proces sanatos de decantare, in perspectiva viitorului val de schimbari, noteaza site-ul de filme NOTICINE.com, preluat de Agerpres.

S-a intamplat cu baietii Noului Val Francez care au au avut privilegiul de a fi protagonistii evenimentelor din mai 1968 cu Jean Luc Godard, Francois Truffaut, Eric Rohmer, Claude Chabrol, Jacques Demy, Marguerite Duras, Alain Resnais si altii. Inaintea lor au fost reprezentatii curentului "Angry Young Men", tinerii furiosi britanici care au construit un limbaj politizat, ireverentios si salbatic in operele lui John Osborne, Lindsay Anderson, Tony Richardson, Karel Reisz, Vanessa Redgrave, Kingsley Amis, Alan Sillitoe, Harold Pinter, Kenneth Tynan, Albert Finney, Rita Tushingham, sau Richard Harris.

Odata la cativa ani se produce acest fenomen de reinnoire: regizorii polonezi Andrej Wajda si Jerzy Skolimowski; italienii politizati Francesco Rosi, Elio Petri, Damiano Damiani si Florestano Vancini; italienii comici Dino Risi, Pietro Germi, Mario Monicelli, sau americanii din anii 70 Francis Ford Coppola, De Palma, Lucas, Spielberg, Milius si Scorsese, fara a uita de latino-americanii impulsionati de evenimentele politice din Cuba, Brazilia, Argentina, Chile si Mexico… si asa succesiv.

Desi expertii nu vor sa accepte, este evident ca in Romania se produce de cativa ani un fenomen similar si filmul al carui afis este prezent in mai multe orase latino-americane care merita evidentiat este "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" /Cuatro meses, tres semanas, dos dias/ ca cel mai bun exemplu al acestei vitalitati, umorului negru, agresivitatii si inteligentei prezente in aceasta productie. Desigur, totul a inceput la nivel international la Cannes. In 2005, cand au castigat fratii Dardenne cu "L' Enfant", iar criticii si spectatorii au simtit ca merita premiat filmul romanesc "Moartea dlui Lazarescu" de Cristi Puiu care castigase Un Certain Regard. In 2007, un alt film romanesc a impresionat obtinand Palme d" Or si alte doua premii: "4 luni, trei saptamani si doua zile" de Cristian Mungiu. Cu astfel de premii multi au inteles ca ceva se intampla in Romania.

Nu exista o miscare sau un grup de noi cineasti romani dar sunt palpabile elemente comune in realizarile lor (un realism care frizeaza documentarul, un limbaj direct, un umor negru prezent chiar si in situatiile tragice) si mai presus de orice decizia lor de a analiza si a intelege situatiile cele mai atroce care au coplesi poporul lor timp de 30 de ani, situatii care au marcat generatiile anterioare care nu pot sa uite). Sunt cineasti care refuza ideea de grup sau miscare dar ale caror filme se invart in jurul unor povesti simple care se petrec de multe ori in spatii inchise si scurt de timp, cu personaje obisnuite si teme acceptate de alte culturi sau meridiane. Desi lipsiti de o infrastructura care sa sprijine aceste eforturi (22 de milioane de romani dispun de 80 de sali de cinema), cu bugete limitate si actori putin recunoscuti in strainatate, romanii continua sa surprinda lumea.

In afara de "Moartea dlui Lazarescu" si de "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" merita evidentiat filmul lui Radu Muntean "Hartia albastra", "A fost sau n-a fost" de Corneliu Porumboiu, "Sfarsitul lumii" de Catalin Mitulescu, "California Dreaming" al regretatului Cristian Nemes, "Filantropica" a lui Nae Caranfil, "Occident" primul lung-metraj al lui Cristian Mungiu, "Furia" a lui Radu Muntean, "Niki Ardelean, colonel in rezerva" al lui Lucian Pintilie, "Patul lui Procust" de Viorica Mesina si Sergiu Prodan, si "Examen" al lui Titus Muntean. In aproape toate umbra dictatorului Ceaucescu este prezenta.

"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" este o poveste "cu consecinte subtile si de multe ori invizibile ale indoctrinarii; vorbeste de prietenie, de responsabilitate si de dragoste. Dar, mai ales, este povestea unui avort facut intr-o epoca, la mijlocul anilor 80, cand totul era considerat un act de libertate si de protest impotriva regimului comunist care interzicea femeilor sa avorteze pentru a creste o mana de munca disciplinata". Este o poveste sordida, care reflecta ceea ce era viata in Romania in epoca Ceausescu. Si care arata ca prietena care o ajuta pe fata sa avorteze trece printr-o situatie mai grea decat aceasta.

Regizorul spune ca scenariul se bazeaza pe un tip de experienta personala care nu se poate impartasi celorlalti. S-a intamplat insa ceva cu cei care au citit scenariul: aveau si ei o istorie personala de impartasit. Si a ramas uimit sa descopere ca este o poveste comuna multora, ramas ascunsa undeva adanc. Cineastul roman aminteste ca in 1966 a fost impusa o lege care interzicea avortul. Efectul a fost imediat: rata natalitatii a crescut considerabil iar numarul copiilor in clasa a trecut de la 28 la 36. Femeile nu au avut incotro si au recurs la avortul ilegal, surse de incredere arata ca peste 500.000 de femei au murit din cauza acestor practici ilegale. In acest context, avortul si-a pierdut conotatia morala; era vazut ca un act de rebeliune si de rezistenta impotriva regimului. S-au facut peste un milion de avorturi in primul an, mai mult decat in orice alta tara din Europa. Iar avortul este considerat inca o metoda contraceptiva in Romania, cu peste 300.000 de cazuri declarate anual", explica Cristi Mungiu.

Si incheie explicand ca "inainte de a incepe filmarile am vorbit cu operatorul meu Oleg Mutu, partenerul si directorul de imagine pentru a sti ce stil s-ar potrivi mai bine peliculei. Am decis sa optam pentru sobrietate si sa eliminam tot ceea ce ar putea parea regizat sau conventional. Nu am folosit nici trepied si nici camera fixa. Nu am utilizat travelling sau macarale. Am incercat sa filmam din prima, fara sa folosim duble si sa permitem actorului sa se simta in largul sau. Nu am folosit niciodata imaginea panoramica pentru a urmari fata actorului. Exista dialoguri in care fetele actorilor erau iesite din cadru si uneori chiar cu spatele. Putin cate putin, am renuntat la tot ceea ce era frumos sau cizelat si chair la ninsoarea care cade la sfarsitul ultimului cadru. Am incercat sa surprindem exclusiv emotia si adevarul", conchide el.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

România vrea să fie partener cu Qatar și cu SUA pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu

România vrea să fie partener cu SUA și cu statul Qatar pentru a obține restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, a declarat premierul Marcel Ciolacu,...

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă