O nouă tehnică revoluţionară va permite millioanelor de oameni de vârstă mijlocie să renunţe la ochelari, informează telegraph.co.uk.
Noua procedură va fi disponibilă pacienţilor din Marea Britanie începând din această săptămână. Este posibil ca în următorul deceniu 1 din 6 britanici să recurgă la această metodă.
Intervenţia chirurgicală se realizează cu ajutorul unui laser care efectuează o incizie în cornee după care este introdusă manual o încrustare mai subţire decât o celulă roşie a sângelui. Se aplică în jurul irisului şi a pupilei, fiind mai mică decât o lentilă de contact. Singurul inconvenient este acela că vederea pe timp de noapte devine mai slabă.
Costurile dezvoltării acestei proceduri numită „Z Kamra” au atins suma de 70 de milioane de dolari. Începând de anul trecut s-au realizat aproximativ 6000 de tratamente în Europa şi Japonia folosind această metodă.
În vârstă de 53 de ani, Theresa Ferguson a fost primul britanic care a apelat la noul tratament. „Până la 45 de ani am avut o vedere excelentă. Apoi mi-a fost foarte greu să citesc ziarele dar mai ales prospectele medicamentelor aşa că am apelat la ochelari.”, a declarat doamna Ferguson.
Un medic specialist i-a sugerat să încerce procedura „Z Kamra” astfel încât femeia s-a operat luna trecută.
„Am fost nervoasă la început. Chiar dacă a fost incomodă, operaţia nu a fost dureroasă. A durat 15 minute”, a povestit femeia.
În timpul operaţiei ochiul este anesteziat cu picături şi imobilizat pentru a se preveni eventualele mişcări. Această procedură costa 2,800 de lire pentru un singur ochi dar majoritatea pacienţilor au nevoie de intervenţie la ambii ochi.
„Este un concept interesant dar nu este compatibil cu orice om. Sunt de părere că profesionişti precum piloţii avioanelor nu vor putea apela la această procedură deoarece vederea pe timpul nopţii este foarte importantă pentru ei”, a declarat doctorul Larry Benjamin de la spitalul Mandevill din Buckinghamshire.