Numărul românilor diagnosticaţi cu HIV în primele şase luni ale anului este de 243, potrivit statisticilor oficiale, iar reprezentanţii Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS) spun că lipsa intervenţiilor de prevenire poate duce, pe termen lung, la efecte dramatice pentru sănătatea populaţiei, informează NewsIn.
„În România, numărul de persoane care se infectează cu HIV, hepatite, alte infecţii cu transmitere sexuală creşte constant. (…) În prezent, la nivel naţional mai există doar câteva centre medicale în care un test HIV se poate efectua gratuit, nu funcţionează programe care să asigure gratuit prezervative, nu sunt suficiente programe de educaţie pentru prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală. Puţinele programe din acest domeniu se adresează unor grupuri restrânse de persoane şi se confruntă cu dificultăţi financiare”, mai spun cei de la ARAS.
„Unde pot face un test HIV?” şi „Cum mă pot proteja?” sunt cel mai des întâlnite întrebări primite la serviciul SIDA Helpline, 0.800.800.033, apelabil gratuit de luni până vineri, între orele 11.00 şi 19.00.
În ultima lună, numărul apelurilor la acest serviciu a ajuns la 1.400, datorită campaniei „Este dreptul tău să ştii”. Campania a fost dezvoltată de ARAS, în cadrul proiectului „Este dreptul tău să ştii – proiect de promovare a sănătăţii pentru femei”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”.
La sfârşitul anului trecut, În România erau înregistrate peste 10.000 de persoane infectate cu HIV, dintre care aproape 7.000 cu vârste între 15 şi 29 de ani, conform datelor statistice.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, femeile sunt mai vulnerabile faţă de riscul de infectare cu virusul HIV, din motive sociale, culturale şi anatomo-fiziologice.