Medicii de familie îşi anunţă pacienţii, printr-un mesaj afişat pe uşile cabinetelor, că din 1 aprilie nu îi mai pot îngriji cum ar fi nevoie, pentru că nu pot semna contractul pe 2011 care îi obligă să aleagă cine primeşte medicamente compensate şi cine nu sau să ceară coplată, potrivit Mediafax.
„Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au decis că: vă puteţi simţi rău doar o dată la trei luni – atât de rar are voie medicul de familie să vă vadă pentru bolile cronice, puteţi primi o singură reţetă la trei luni pentru bolile cronice. Mai mult, este posibil să nu puteţi primi nici această unică reţetă întrucât medicul va avea plafon «orientativ» la prescrierea de medicamente compensate/gratuite iar un program informatic prost conceput şi cu erori, hotărăşte dacă sunteţi beneficiar de asigurări sau nu, indiferent de documentele pe care le aveţi”, se arată în anunţul afişat deja de unii medici de familie pe uşile cabinetelor lor.
Pacienţii mai sunt informaţi că medicul nu va mai avea timp să-i consulte, fiind obligat să facă servicii informatice pentru Ministerul Sănătăţii, că vor trebui să plătească suplimentar pentru fiecare prezentare la medic, întrucât banii daţi pentru Sănătate au fost „naţionalizaţi de Guvern”.
„Este foarte posibil să nu mai aveţi deloc medic de familie, finanţarea medicinei de familie este atât de redusă încât cabinetul de medicină de familie va da faliment; medicii emigrează masiv, iar dumneavoastră, ca şi noi, ne tratăm totuşi în România; spitalele sunt şi ele reduse, falimentare adesea”, se mai arată în mesajul medicilor de familie.
Aceştia reclamă faptul că în ultimele luni sunt supuşi unor presiuni extreme şi informează că au apărut hotărâri care, pe de o parte, nu le mai permit să îngrijească pacienţii aşa cum ar fi nevoie şi, pe de altă parte, nu le mai asigură cele strict necesare cabinetelor (privind plata personalului – asistente, medici, contabili, femeie de serviciu – a întreţinerii cabinetelor, a cumpărării celor necesare funcţionării cabinetelor şi plata dărilor către stat).
„Sunt vremuri grele şi pentru dvs. şi v-am fost alături mereu, încercând să găsim soluţii împreună pentru ca sănătatea dvs. să nu aibă de suferit. Din păcate, hotărârile Ministerului şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate fac ca de la 1 aprilie să nu mai putem face un nou Contract cu Casele de Asigurări, căci acesta ne-ar pune în situaţia de a nu vă mai putea acorda îngrijirile fireşti, pe care noi le considerăm necesare pentru sănătatea dumneavoastră. De asemenea, un asemenea contract ar duce la închiderea rapidă a cabinetelor datorită datoriilor”, se mai arată în anunţul medicilor.
Aceştia precizează că în noul Contract-cadru li se impune să uite de Jurământul făcut şi să aleagă cine primeşte medicamente compensate şi cine nu, şi asta din cauza faptului că va exista un plafon.
Tot prin Contractul-cadru pe 2011, medicii de familie ar fi obligaţi să nu consulte pacienţii decât o singură dată la trei luni, să le ceară coplata, să nu dea reţete şi bilete de trimitere decât pentru 20 de pacienţi pe zi, să cumpere cititoare de carduri şi servere din banii proprii, să introducă date pe cardurile de asigurat în loc să consulte şi să lipească coduri de bare pe reţete.
„Noi nu dorim să vă punem sănătatea în pericol. Chiar dacă nu mai putem încheia Contract cu Casa de Asigurări de la 1 aprilie, pentru o perioadă vom continua să vă consultăm şi să vă indicăm tratamentul potrivit fără să fim plătiţi, vom fi în cabinete, dar nu vom mai avea voie să vă dăm reţete compensate, analize sau trimiteri. Dacă Ministerul şi Casa de Asigurări vor continua totuşi să refuze să ia deciziile fireşti, vom fi nevoiţi să închidem cabinetele sau să lucrăm ca privaţi. Am făcut eforturi foarte mari ca să rămânem în ţară să ne facem meseria, dar în prezent cu tot sacrificiul nostru nu putem susţine un sistem anti-pacient, anti-medic”, se mai arată în mesajul adresat pacienţilor.
Medicii de familie afirmă că există prea multe oprelişti iar lucrurile nu mai pot continua aşa şi, în aceste condiţii, nu pot semna „aşa-zisul «contract de furnizare de asistenţă medicală»”.
„Vă mulţumim pentru înţelegere şi susţinere! Fiţi alături de noi, sănătata oamenilor merită mai mult!”, se mai arată în anunţ.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate i-a invitat, vineri, la ora 12.00, la discuţii pe reprezentanţii medicilor de familie.
Medicii de familie au decis, într-o conferinţă din 12 februarie, să nu semneze contractul-cadru cu CNAS, care i-ar duce la faliment şi să conteste în instanţă actele normative ce încalcă drepturile pacienţilor şi medicilor, reclamând că sunt puşi să editeze carduri şi să facă muncă forţată fără să li se asigure cele necesare.
Aceştia au căzut de acord asupra faptului că vor continua să practice medicina fie în mod privat, fie în alte ţări, dacă guvernanţii îi obligă la semnarea contractului.
Totodată, medicii de familie arătau că impunerea plafoanelor orientative de prescripţii la medicamente atrage după sine alegerea pacienţilor ce consumă mai puţine resurse, astfel că medicii sunt obligaţi să devină „cerberi”.
Aceştia anunţau atunci că vor solicita sprijinul pacienţilor prin strângerea de semnături privind „nemulţumirea lor asupra lipsei de transparenţă a modului în care banii lor sunt gestionaţi”.
O altă măsură luată de medicii de familie este depunerea cererilor de obţinere a certificatelor de conformitate, facilitând astfel emigrarea masivă a acestora în străinătate.