29 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăGDPRMedicii de familie cer socoteală autorităţilor

Medicii de familie cer socoteală autorităţilor

Medicii de familie au decis, sâmbătă, să solicite organismelor de control abilitate să verifice modul în care Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au gestionat banii contribuabililor, portivit NewsIn.

Hotărârea a fost luată la şedinţa comună a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Consiliului director al Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF) şi Comisiei de medicina familiei a Colegiului Medicilor din România (CMF-CMR).

Ei au mai decis atacarea în instanţă a tuturor actelor normative “ce încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile fundamentale ale pacienţilor şi medicilor, precum şi sesizarea Uniunii Europene privind gravele încălcări ale directivelor europene”, după cum anunţă reprezentanţii medicilor de familie.

O altă decizie luată sâmbătă este depunerea de către majoritatea medicilor de familie a cererilor de obţinere a certificatelor de conformitate şi facilitarea emigrării masive a medicilor de familie “către ţările în care respectul faţă de profesiunea medicală este normal”.

În plus, medicii de familie cer intervenţia premierului pentru a rezolva “modul haotic în care Ministerul Sănătăţii înţelege să gestioneze criza sistemului de sănătate”.

Reprezentanţii medicilor de familie spun că, începând cu 30 decembrie 2010, MS şi CNAS au elaborat o adevărată avalanşă de acte normative, unele deja publicate, altele încă în proiect, acte care demonstrează fără dubiu dezavantajarea evidentă a celor pe care îi vizează în primul rând – pacienţii şi dispreţul faţă de medici, adesea în contradicţie cu Constituţia ţării, cu legile şi directivele europene, lipsa oricărei legături cu activitatea din cabinete, lipsa oricărei consultări cu cei direct implicaţi – medicii şi societatea civilă.

Nemulţumirile medicilor vizează, printre altele, contractul-cadru pe doi ani, care, în opinia lor, nesocoteşte principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale şi afectează drepturile pacienţilor şi încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistenţa primară, promovând falsa dezbinare şi deprofesionalizarea.

Medicii de familie critică şi actele normative privind informatizarea, care “aruncă povara finanţării Programului de Informatizare asupra medicilor care, pe lângă falimentarea evidentă, vor fi din nou deprofesionalizaţi, fiind obligaţi să presteze servicii (de editare a cardurilor) care nu au legătură cu pregătirea profesională specifică, cu contractul lor şi care, mai ales, dezavantajeaza grav pacienţii”.

Ei sunt nemulţumiţi şi de “impunerea muncii forţate prin instituirea obligativităţii permanenţei, fără asigurarea unei finanţări decente şi a condiţiilor legale de funcţionare a centrelor de permanenţă (sediu, utilităţi, plata personalului angajat, pază, truse de materiale sanitare, condiţii normale de desfăşurare a activităţii medicale, plata la timp a gărzilor)”. Mai mult, spun medicii, se impune folosirea ambulanţelor de către medicii de familie, “cu sau fără şofer, după caz”. În mod ilegal, susţin ei, se precizează că, dacă medicii nu doresc un al doilea contract pentru permanenţă, vor fi penalizaţi cu 10% în primul contract, cel de asistenţă medicală primară.

Cele mai citite
00:01:00

Atac cu dronă avariază o navă comercială în Marea Roșie: Agenția britanică

Un atac cu dronă a avariat o navă comercială în Marea Roșie, în apropierea Yemenului, duminică dimineață, deși nu au fost raportate răniți, potrivit...

Atac cu rachete al Ucrainei asupra Crimeei ucide 2 persoane și rănește 22: guvernatorul numit de Moscova

Un atac cu rachete al Ucrainei asupra Sevastopolului, pe peninsula Crimeea anexată de Rusia, a ucis duminică, 23 iunie 2024, două persoane, inclusiv un...

Bilanțul victimelor în Gaza depășește 37.000 după opt luni de război

Ministerul Sănătății din Gaza, condusă de Hamas, a declarat duminică că cel puțin 37.598 de persoane au fost ucise în timpul celor peste opt...
Ultima oră
Pe aceeași temă