9 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăGDPRInstinctul matern, un simplu mit, susţin cercetătorii francezi

Instinctul matern, un simplu mit, susţin cercetătorii francezi

Abilitatea unui părinte de a identifica plânsetul bebeluşului său este determinată de durata timpului petrecut alături de acel copil, nu de sexul părinţilor, afirmă autorii unui studiu recent, potrivit cărora instinctul matern ar putea fi un simplu mit, informează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.

Savanţii francezi afirmă că mamele şi taţii sunt la fel de buni atunci când trebuie să identifice plânsetul bebeluşilor lor.

Cercetătorii de la Universitatea din Saint-Etienne au descoperit că abilitatea unui părinte de a identifica plânsetele bebeluşului său este determinată de durata timpului petrecut alături de acesta, nu de sexul părinţilor.

Potrivit acestui studiu, savanţii francezi, a căror echipă a fost coordonată de profesorul Nicolas Mathevon, au înregistrat plânsetele a 29 bebeluşi, ale căror vârste erau cuprinse între 58 de zile şi 153 de zile.

Dintre cei 29 de bebeluşi, 15 se aflau în Franţa şi 14 se aflau în Republica Democrată Congo.

Citeşte şi Mamele, AVANTAJATE la locul de muncă. Ce drepturi ai dacă eşti însărcinată sau dacă abia ai născut

Realizând acest studiu atât în Franţa, cât şi în Africa, cercetătorii sperau să afle dacă factorul cultural influenţează capacitatea părinţilor de a recunoaşte plânsetul bebeluşului lor.

Părinţii au ascultat înregistrările cu plânsetele a cinci bebeluşi, dintre care unul era al lor, şi au fost rugaţi să îşi identifice copilul după acele plânsete.

Părinţii au reuşit să îşi identifice copilul cu o rată medie de succes de 90%.

Mamele au avut dreptate în 98% din cazuri, iar taţii care petreceau mult timp alături de bebeluşii lor au avut dreptate în 90% din cazuri.

În schimb, taţii care petreceau cu bebeluşii lor mai puţin de patru ore pe zi au reuşit să îşi identifice copilul doar în 75% din cazuri.

Autorii studiului , publicat în Nature Communications, consideră că cercetările precedente, care au dezvoltat conceptul de “instinct matern”, sunt eronate, întrucât ele nu au luat în considerare timpul petrecut de fiecare părinte alături de copilul său.

Cele mai citite

Zâmbete fără frontiere: Dr. Andrei Stan, alegerea pacienților de pe patru continente pentru tratamentul cu dantură fixă pe implanturi dentare

An de an, tot mai mulți români plecați în străinătate aleg să vină acasă în România pentru rezolvarea problemelor dentare și refacerea danturii pe...
00:00:44

O dronă surprinde devastările după incendiile din Texas

Fotografiile din dronă au scos la iveală câmpuri pârjolite și cartiere distruse din Stinnett, Texas, după ce al doilea, cel mai mare incendiu din...
Ultima oră
Pe aceeași temă