Hernia de disc lombară (HDL) este o problemă de sănătate frecvent întâlnită în populaţia generală. În Finlanda, sunt raportate 90 de operaţii pentru această patologie la 100.000 de locuitori. În Olanda, ţară cu o populaţie de aproximativ 16 milioane de locuitori, au loc anual între 10.000 şi 11.000 de operaţii (Ostelo şi colab., 2002). Studiile bazate pe rezonanţă magnetică nucleară (IRM) au arătat alterarea discurilor lombare la 27% din populaţia fără simptome generale.
Este, în general, acceptat faptul că etiologia degenerării discale lombare este multifactorială şi ţine de o varietate de elemente, cum ar fi locul de muncă, mediul social, stilul de viaţă (mai ales, supraalimentaţia) şi alte caracteristici individuale. Lipsa de exerciţiu, munca de noapte, activitatea ce presupune depunerea unui efort suplimentar au fost predictori independenţi ai deteriorării discurilor. De asemenea, statul mult la calculator şi conducerea îndelungată a vehiculului auto produc deteriorări majore ale discurilor lombare. Activităţile ce implică răsucirea sau aplecarea trunchiului, manevrarea manuală de material greu sau vibraţia întregului corp cresc riscul apariţiei unei afecţiuni în zona lombară. Factorii psihosociali, cum ar fi stresul sau insatisfacţia profesională, sunt elemente de risc pentru exacerbarea senzaţiei de durere cauzată de sciatică. În cazul pacienţilor ce prezintă disc intervertebral cu prolaps, perioadele prelungite de inactivitate, ce au drept cauză durerea, pot conduce la atrofierea musculaturii spatelui.
Există o incidenţă crescută a HDL şi a durerilor lombare la fumători. An şi colaboratorii săi au găsit un risc de trei ori mai mare de hernie de disc lombară şi un risc de 3,9 ori mai mare de hernie de disc cervicală la fumători. Nicotina pare a interfera cu metabolismul osos, prin rezistenţa indusă la calcitonină şi scăderea funcţiei osteoblastice.
Deteriorarea discului lombar conduce la fenomenul de herniere, care antrenează comprimarea rădăcinii nervoase şi chiar întreruperea activităţii acesteia.
Tratament chirurgical pentru HDL
Pentru tratamentul HDL, se practică mai multe categorii de intervenţii chirurgicale (laminectonia este tehnica uzuală, clasică), toate având la bază principiul decompresiei. În prezent, sunt preferate tehnicile minim invazive (endoscopie, nucleoplastie) şi nu se mai practică hemilaminectomie, pentru că destabilizează coloana vertebrală. În cadrul intervenţiei, este necesară evidenţierea foramenului (zona prin care trece pachetul vasculo-nervos şi în care se produce compresia). Se realizează lărgirea foramenului (foraminotomie), se găsesc discul herniat sau rupt şi rădăcina ce trebuie decomprimată. Se deschide foramenul superior ariei patologice, se ridică rădăcina nervoasă, se vede hernia sub rădăcină, se extrag sub microscop operator fragmentele discale, se irigă zona pentru a elimina fragmentele şi a împiedica riscul ca ele să ajungă în foramen, se face hemostază. Seara, postoperator, pacientul trebuie mobilizat. Dacă se respectă toate regulile, pacientul este externat şi pleacă acasă „pe picioare“, fiind redat familiei şi societăţii în maximum trei zile.
Statistica reușitelor în operații
Rata de succes a operaţiei de HDL variază de la 60 la 90%. Există diferenţe între studii, cu privire la criteriile de includere pentru o intervenţie chirurgicală şi la modul de definire a succesului operator; de aici rezultă şi rapoartele diferite referitoare la ratele de succes. În 10–40% din cazuri, rezultatele intervenţiilor chirurgicale sunt nesatisfăcătoare, iar pacienţii încă au simptome. Aceste simptome persistente constau, în principal, din durere, deficite motorii, scăderea statusului funcţional. La 2–19% din pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală de HDL pentru prima dată, apar recurenţe, iar în 74% din cazuri acestea apar în termen de şase luni de la prima operaţie a pacientului. Simptomele „restante“ sunt urmarea comprimării îndelungate a rădăcinii nervoase, însă ele încep a se remite la două-şase săptămâni după intervenţia chirurgicală. Dacă, în ciuda operaţiei, pacienţii au încă simptome persistente, este adesea recomandată continuarea tratamentului curativ (de exemplu, fizioterapie, programe de reabilitare).
Pe lângă eliberarea de durere, un alt scop important al operaţiei este de a contribui la reîntoarcerea rapidă a pacientului la starea de funcţionare de dinaintea episodului de durere/sciatică. (…) Pentru a grăbi revenirea la muncă, este necesar ca după operaţie pacientul să fie mobilizat cât mai repede. Starea sa funcţională are de suferit dacă pacientul nu face efortul de a se ridica din pat şi „a umbla“. Mobilitatea asigură o bună întreţinere a activităţii musculare, dar şi a tubului digestiv. Odihna la pat este însă o indicaţie generală pentru durerile lombare.
