Piața de aspiratoare este una plină de modele care mai de care mai interesante, iar acest lucru vine ca un avantaj pentru cumpărător (deoarece are de unde alege), dar și ca un dezavantaj (deoarece îi este destul de greu să facă alegerea corectă). E bine așadar ca tu, în rolul de cumpărător, să încerci ca înainte de a scoate banii din buzunar să faci o minimă documentare despre produsul pe care tu urmează să îl cumperi. Te vom ajuta noi cu principalele aspecte de avut în vedere.
În acest articol atenția noastră se va îndrepta în special către un aspirator de mână cu acumulator care, în opinia noastră, e bine să fie prezent în casa noastră pentru avantajele pe care el le oferă. În primul rând, aspiratorul din această categorie vine în completarea celui clasic, ajutându-te în ceea ce privește micile retușuri pe care trebuie să le faci. În al doilea rând, te va ajuta să menții curățenia inclusiv în locurile foarte strâmte și greu accesibile, lucru pe care un model clasic nu îl va putea face niciodată. Putem scăpa mai repede și de firimiturile de pe masă, iar asta pentru că folosind un aspirator de mână nu va trebui să ne mai batem foarte mult capul în ceea ce privește curățarea mesei după ce am mâncat.
Dacă deții o mașină atunci posiblitățile de folosire ale aspiratorului de mână cu acumulator sunt și mai multe. Practic îți vei putea aspira mașina cu un minim de efort și fără a ma dai bani la spălătoriile auto. Poți să aspiri tapițeria de pe scaune, precum și mocheta de pe jos, portbagajul și așa mai departe. Dacă o să deții și accesoriile necesare, atunci o să faci o treabă mai mult decât bună.
După cum poți observa foarte clar, numărul de avantaje al acestui tip de aspirator este foarte mare. Cu toate acestea, pentru ca tu să te poți bucura la maxim de el va trebui să fii puțin atent înainte de a-l cumpăra, astfel încât să ai garanția că modelul pe care îl alegi este unul care să fie capabil să îți satisfacă pe deplin un număr cât mai mare de necesități.
Din moment ce vorbim de un aspirator de mână cu acumulator, este evident faptul că primul lucru pe care tu îl vei face este să te asiguri că bateria din dotare are o capacitate suficient de mare, astfel încât autonomia oferită să fie una ridicată. Nu e nimic mai neplăcut decât să ți se descarce în timp ce tu aspiri și să rămâi cu treaba neterminată. Dacă totuși acest lucru se întâmplă , atunci asigură-te că măcar timpul necesar reîncărcării să fie unul acceptabil (să nu fii nevoit să aștepți câteva ore bune pentru ca aspiratorul să fie complet reîncărcat).
După ce te-ai asigurat că modelul pe care tu ai pus ochii este unul capabil să îți ofere suficient de mult timp între încărcări astfel încât să poți aspira corect ceea ce îți dorești, a timpul sp treci la următorul pas, și anume să te uiți care este puterea oferită de aspirator. Mai exact, puterea de aspirare, deoarece există o mică mare diferență între cele două. Aici e bine să ai grijă ca noul tău aspirator de mână să ofere o putere suficientă astfel încât să nu îți fie util doar atunci când vine vorba de aspirarea firimiturilor de pe masă, ci și în aspirarea în profunzime a anumitor suprafețe, din materiale diferite.
Tipul de aspirare este și el important, iar asta pentru că putem alege între un model cu aspirare uscată și unul cu aspirare umedă, cele din urmă fiind capabile să ajute și în curățarea și igienizarea anumitor suprafețe. Capacitatea de colectare (majoritatea modelelor de pe piață oferă jumătate de litru), accesoriile pe care le primim la pachet și design-ul sunt alte criterii care trebuie luate în considerare.