Să trăieşti cu o persoană care sforăie nu este deloc un lucru uşor. Specialiştii spun că acest fapt poate duce la probleme grave pentru că, în cele mai multe dintre cazuri, duce la lipsa unui somn liniştit necesar organismului, implicit la afecţiuni ale sănătăţii.
Soluţia a fost găsită şi nu implică niciun fel de intervenţie chirurgicală. De fapt, este vorba doar de o bucată de cauciuc găurită, scrie Daily Mail.
Această invenţie revoluţionară poate ajuta pe orice suferind de nevoia de a trece printr-o operaţie dureroasă şi în acelaşi timp veghează ca partenerul de viaţă al acestuia să aibă un somn liniştit.
Căutarea disperată după soluţii a condus la inventarea unei măşti care îţi menţine musculatura şi oasele într-o anumită poziţie, astfel încât traheea stă mereu corect.
Snorewizard (Magicianul sforăitului) este o mască din cauciuc moale, confortabilă care menţine falca în poziţia corectă pentru a îmbunătăţi fluxul de aer inhalat. Masca se prinde de dantură şi nu există riscul ca această să cadă în timpul somnului.
Medicul John Strandling (Centrul Oxford pentru Medicina Respiratorie) spune despre această invenţie că „este mai inovatoare decât te-ai putea aştepta”, pentru că este sigură, ca urmare a faptului că masca nu se desprinde chiar dacă maxilarele se deschid.