Internetul a devenit demult o parte integrantă a vieţii copiilor şi tinerilor. Însă navigarea on-line prezintă şi anumite pericole sau potenţiale riscuri pentru toți cei care nu își iau măsuri de precauție. Poliția ne dă câteva recomandări pentru siguranța noastră în lumea virtuală.
Astfel, oamenii legii ne sfătuiesc să nu lăsăm prea multe date despre noi pe rețelele de socializare și nici să nu dăm informații necunoscuților. Cei care vor ține seama de aceste sfaturi ar putea să nu cadă victimele hackerilor.
• Nu oferiți necunoscuților de pe internet informații despre dumneavoastră sau familie (număr de telefon, fotografii, adresa de acasă, locul de muncă al dumneavoastră sau al rudelor etc.).
• Aveți grijă cum postați fotografii cu dumneavoastră sau cu familia! Restricționați accesul necunoscuților la profilul dvs. Nu uitați că fotografiile sau filmulețele, odată postate, pot rămâne pentru totdeauna pe alte computere şi servere, chiar dacă veți șterge postarea inițială.
• Nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe internet este adevărat. Oricine poate crea pagini web sau poate posta știri, fotografii, filme. Fotografiile și filmele pot fi trucate pe calculator cu ușurință. Pentru a verifica dacă o informație este reală, verificați mai multe surse de informare.
• Atenție! Frazele sau pozele preluate dintr-un material de pe internet trebuie însoţite de precizarea sursei, pentru a nu fi considerat plagiator.
• Păstrați secretă parola de e-mail și nu o dezvăluiți nici măcar prietenilor! Dacă bănuiți că parola v-a fost descoperită, schimbați-o imediat! În acest fel nimeni nu vă poate citi mesajele personale și nu vă poate folosi contul pentru a trimite e-mail-uri care par din partea dumneavoastră.
• Când vă creați adresa de e-mail, folosiți un pseudonim, o prescurtare şi în niciun caz numele întreg, data nașterii sau orice altceva ce poate fi cunoscut sau recunoscut despre dumneavoastră cu ușurință.
• Parola e bine să aibă cel puţin 12 caractere, să conţină litere, cifre şi semne de punctuaţie şi să fie cât mai greu de ghicit, chiar şi pentru cei care vă cunosc foarte bine. Nu folosiți datele de naştere sau alte cuvinte pe care cei din jur ştiu că le preferați şi pe care le-ar putea ghici.
• Pentru protecţia computerului, scanați ataşamentele de e-mail înainte de a le deschide.
Citește și: Guccifer, cel mai temut hacker român, ar putea face închisoare în SUA. Instanţa Supremă a admis extrădarea
• Nu descărcați și nu instalați programe pirat sau pe care nu le cunoașteți; ele pot distruge date din calculatorul dvs.
• Navigarea pe Internet este sigură când vă personalizați browser-ele să nu rețină parole, date de identificare și să nu dea accept la comunicarea oricăror date motivate ca fiind „în interes statistic” etc.
• Puteți oricând să vă opriți din navigarea pe internet sau să refuzați continuarea unei discuții pe chat, dacă s-a întâmplat ceva care nu v-a plăcut sau care v-a speriat.
• Dacă primiți e-mail-uri, fișiere, fotografii sau programe de instalare de la cineva pe care nu-l cunoașteți sau care vi se par suspecte, nu le deschideți, ștergeți-le imediat. Ele pot avea viruși sau programe care pot citi date de pe calculatorul dumneavoastră. Cereți ajutorul unei persoane specializate când observați că nu mai funcționează normal computerul.
• Atunci când utilizați camerele web, pentru siguranţa dvs., nu comunicați decât cu persoane de încredere. Informaţiile pe care le pot afla necunoscuţii sunt la fel de importante ca şi cum v-ar deschide uşa casei în realitate. Ei văd ce lucruri de valoare sunt în casă, vor cunoaşte programul familiei şi multe alte date care v-ar putea pune în pericol, dacă ar dori să vă viziteze sau să vă şantajeze.
• Dacă vreți să vă întâlniți față în față cu o persoană cunoscută pe Internet, anunțați pe cineva din familie sau dintre prieteni, fixați întâlnirea numai într-un loc public intens circulat și mergeți eventual cu cineva de încredere, care vă poate apăra la nevoie. Pentru a evita orice pericol, nu folosiți telefonul personal când sunați pe cineva întâlnit pe Internet.
• În cazul în care cineva vă transmite fotografii sau propuneri indecente, puteți raporta acest lucru la Internet Hotline – www.safernet.ro
• Menţineți permanent protecţia computerului şi folosiți întotdeauna un program anti-virus actualizat. Pentru orice descărcați de pe internet, trebuie să se urmeze regula – salvare fişier, scanare conţinut şi apoi deschidere fișier. Şi pentru a vă feri de probleme: Nu puneți la dispoziţia altor persoane filme, muzică, jocuri sau programe de software într-o reţea de file-sharing sau pe un site, fără permisiunea celor care deţin drepturile asupra conţinutului, fiindcă vă puteți găsi într-o situație de încălcare a legii care poate fi pedepsită.
• Deconectați-vă computerul de la Internet atunci când nu navigați.
Acțiuni de prevenire
În perioada 14 – 16 martie, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Ilfov s-au deplasat la școliile și liceele de pe raza orașului Pantelimon, unde s-au adresat elevilor, fiind abordate teme precum siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor, comerţul electronic și soluțiile de baza necesare pentru a se proteja, mai ales la folosirea smartphone-ului sau la utilizarea rețelelor de internet wireless publice.
Elevilor le-au fost explicate metode prin care pot preveni să devină victime ale hărţuirii şi abuzului sub toate formele sale (agresiunea verbală, calomnierea, furtul de date personale, infectarea calculatorului cu viruşi, dependenţa de calculator) și care sunt structurile Poliţiei Române cu atribuţii în domeniul combaterii infracţionalităţii informatice.
Peste 350 de elevi, cadre didactice dar și părinți au învățat care sunt cele mai pericoloase capcane ale mediului digital și, mai ales, cum să se apere în mod simplu și imediat.