17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăGDPRCseke Attila: Redistribuirea personalului din spitalele reprofilate se desfăşoară fără incidente

Cseke Attila: Redistribuirea personalului din spitalele reprofilate se desfăşoară fără incidente

Prima etapă de redistribuire a personalului din cele 67 de unităţi sanitare reprofilate se desfăşoară fără incidente, fiind deja soluţionate 76% dintre cererile personalului care a optat pentru redistribuire în acelaşi judeţ, afirmă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Cseke Attila, informează NewsIn.

Conform datelor transmise din teritoriu, la direcţiile de sănătate publică au fost depuse 4.238 cereri de redistribuire. Dintre acestea, 1.851 au fost soluţionate, reprezentând 76% dintre solicitările personalului care a optat pentru redistribuire în acelaşi judeţ, precizează ministerul.

“Mai avem nouă unităţi sanitare în care mai sunt pacienţi. Atrag atenţia managerilor şi autorităţilor locale că poartă întreaga responsabilitate faţă de aceşti bolnavi, deoarece, de la 1 aprilie 2011, spitalele nu mai au finanţare de la casele de asigurări nici pentru serviciile medicale, nici pentru cele de hrană şi cazare”, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, într-o videoconferinţă cu autorităţile locale sanitare.

Prima etapă de redistribuire a personalului din spitalele reprofilate se va încheia marţi.

Redistribuirea se face în trei etape. Astfel, în 4 şi 5 aprilie 2011, direcţiile de sănătate publică realizează redistribuirea personalului în unităţile din acelaşi judeţ. Pentru angajaţii care nu şi-au ales un post sau nu au avut loc în acelaşi judeţ, redistribuirea se va face, în zilele de 14 şi 15 aprilie 2011, în unităţile din judeţele limitrofe.

Procesul se va încheia în zilele de 28 şi 29 aprilie 2011, cu redistribuirea la nivel naţional. La această ultimă redistribuire vor participa angajaţii care au optat direct pentru această etapă sau cei care nu au putut fi redistribuiţi în primele două etape, din diverse motive.

În peste 89,4% dintre unităţi sanitare reprofilate, pacienţii au fost externaţi sau transferaţi în unităţi, în funcţie de decizia medicilor. Cei 187 de pacienţi pentru care personalul medical a stabilit continuarea tratamentului au fost transferaţi în alte unităţi sanitare, mai spun reprezentanţii ministerului.

Personalul sanitar din cele 67 unităţi sanitare, respectiv 670 de medici şi 2.043 de asistenţi medicali, va fi preluat în cadrul căminelor pentru vârstnici sau pe posturile vacante din sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate, spun cei din minister.

“Niciun angajat nu va rămâne fără loc de muncă”, a subliniat Cseke.

Cele mai citite

Începe Festivalul Culturii Române de la Cracovia, organizat de ICR Varșovia. Cea de-a XIV-a ediție stă sub semnul schimbărilor din 1989

În perioada 8-12 mai 2024, Institutul Cultural Român (ICR) de la Varșovia va marca 35 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa...

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă