De 25 de ani, Saptamana Modei a evoluat o data cu orasul, devenind acum o intalnire multiculturala
In timp ce prim-ministrul Gordon Brown se afla in fata multimii, o pereche de maini elegante s-au indreptat inspre el si i-au aranjat cravata. Nu, nu era vorba despre sotia sa – desi Sarah Brown a fost cea care a deschis usa istoricei case de la numarul 10 de pe Downing Street pentru a aniversa cei 25 de ani de cand se organizeaza Saptamana Modei in Londra. In schimb, designerul Ozwald Boateng era cel care decisese sa-l aranjeze putin pe prim-ministru.
Comportamentul lui indraznet nu a fost nimic in comparatie cu ce a trebuit Margaret Thatcher sa indure in 1984: un tricou care protesta impotriva razboiului nuclear, purtat de creatoarea Katherine Hamnett.
De un sfert de veac deja, moda din Londra a fost iconoclasta si nonconformista, iar in acest septembrie tarziu, show-urile de pe podiumuri – de la reinterpretarile trasnite ale anilor ’80 pana la ideile romantioase – au redat energia de altadata unei lumi care se cumintise. Pentru multi dintre invitatii de la numarul 10 acesta a fost un moment al nostalgiei. Pat McGrath, acum un make-up artist recunoscut international, si-a amintit cum statea in fata corturilor in care se desfasurau show-urile si se ruga sa fie lasat sa intre. In cazul altor designeri, a fost ca o intoarcere a fiului risipitor. Pentru acest sezon, Christopher Bailey de la Burberry s-a intors in Londra de la Milano, la fel ca Antonio Berardi sau Pringle of Scotland.
In cazul unui designer la inceput de drum, cum e Christopher Kane, o investitie majora intr-un show in Milano sau Paris i-ar fi cu mult peste posibilitati, insa a fost multumit de faptul ca Londra a atras multi cumparatori internationali – si valva. Cei cinici, sau cei cu o memorie foarte buna, ar putea sa spuna ca Londra s-a mai aflat in punctul asta si inainte: laudata mai mult pentru energia ei decat pentru puterea de vanzare. Problema design-ului londonez a fost intotdeauna cum sa transforme creativitatea debordanta in bani. Dupa ceremonia de deschidere, designerii si-au inceput prezentarile in eleganta Somerset House, precum si intr-un spatiu neconventional sponsorizat de Topshop, puternicul lant de magazine "fast-fashion" din Londra.
Designerii britanici au mers dintotdeauna pe o sarma subtire cand a venit vorba despre traditie versus rebeliune. Insa ceea ce s-a schimbat in cursul acestor 25 de ani a fost Londra, transformata intr-o capitala multiculturala a modei. Acest lucru s-a vazut in momentul in care nume britanice traditionale, precum Paul Smith, au fost provocate la inceput de Hussein Chalayan sau de Rifat Ozbek, iar acum de multi altii. Italianul Kinder Aggugini a prins energia britanica in colajul lui de fracuri imbracate peste rochii parca scoase din Alice in Tara Minunilor, ale caror fuste ridicate la spate lasau sa se vada jupoane transparente, dand astfel o nota senzuala referintelor din cartea pentru copii.
Osman Yousefzada, nascut in Marea Britanie din parinti afgani, si-a prezentat colectia in intregime alba, atinsa ici-colo cu linii, buzunare sau gulere aurii, care au oferit o nota de caldura si bogatie simplitatii. Ashish Gupta s-a folosit de toate culorile si decoratiile vibrante prezente in mostenirea sa indiana, prezentandu-le drept alternativa sa la identitatea unui brand, de la logo-uri Nike la Turnul Eiffel.
Francezul Charles Anastase a realizat un aliaj perfect intre eleganta pariziana si romantismul englez, creand un contrast intre salopete din panza de sac, cazute pe talie, si fuste-crinolina ca din povestile cu printi si printese. La fel, mostenirea spaniola a lui Ramon Gurillo s-a vazut in tricotaje exceptionale, precum un pardesiu ca o panza de paianjen, sau in transparenta ireala a unei simple rochii.
Cum ramane cu revenirea anilor ’80? Danielle Scutt s-a intors si mai mult in timp, pana in anii ’70, folosind cocuri impunatoare, ca o caricatura de haute couture, totul presarat cu imprimeuri Zandra Rhodes. "Eu am doar 28 de ani si am vrut ca asta sa se vada in colectie", a spus Scutt, care s-a inspirat din vederi kitsch din Spania. Pentru adevaratul stil al anilor ’80, Pam Hogg i-a adus in primul rand pe Boy George si Siouxsie, liderul formatiei Siouxsie & The Banshees. Insa creatia ei, "zeita razboiului", imbracata in costume imprimate-grafic, cu ocazionale funde plasate strategic, nu deplangea trecutul.
Se poate ca tot acest entuziasm din Londra sa depaseasca realitatea unei economii frante si inglodate in datorii? Stuart Rose, directorul de la Marks&Spencer, a fost foarte direct cand a spus ca "nu exista semne de recuperare" si ca urmeaza doi ani grei in fata pana la mult sperata revenire din 2012, anul in care Londra va fi gazda Jocurilor Olimpice. Insa istoria a aratat ca moda britanica se dezvolta cel mai bine in timpuri grele, care s-au dovedit a fi fertile pentru ideile creative.
