În mai 2017, au apărut în spațiul public informații cu privire la devalizarea CFR Marfă, cu echivalentul a aproximativ 6 milioane euro, ca urmare a vânzării a 2.450 vagoane de marfă la fier vechi, la un preț sub-evaluat, către Remat S.A. Călărași.
Dincolo de știrea senzațională și spectacolul mediatizat, și pentru a înțelege realmente circumstanțele asociate adjudecării acestei licitații, evidențiem următoarele:
I. Despre subevaluare
În scopul vânzării fierului vechi provenit din aceste 2.450 vagoane, Bursa Română de Mărfuri a organizat, în perioada 2014-2016, două proceduri: procedura BRM 233, cu 43 ședințe de licitație, respectiv procedura BRM 162, cu 2 ședințe de licitație. La aceste ședințe au fost transmise invitații de participare (comunicări conform regulamentului BRM) către toți operatorii din piață eligibili (inclusiv Remat S.A. Călărași). Din totalul de 45 ședințe de licitație, deși foarte multe societăți au cumpărat caietul de sarcini, numai Remat S.A. Călărași a depus o ofertă de preț, procedura fiind adjudecată în data de 22.08.2016. Este de domeniul evidenței faptul că dacă prețul de pornire al licitației ar fi fost unul mai mic decât prețul de piață, atunci ar fi existat un interes semnificativ, manifestat prin prezența la licitație a mai multor societăți eligibile.
Trebuie menționat că toate condițiile din caietul de sarcini, care s-au transformat în condiții contractuale după adjudecarea licitației, au fost stabilite exclusiv de către CFR Marfă și Bursa Română de Mărfuri, Remat S.A. Călărași neavând nicio contribuție (directă sau indirectă) în stabilirea acestor clauze.
Prin HG 659/14.09.2016, Guvernul României a aprobat bugetul societății CFR Marfă pentru anul 2016 și, în mod implicit, vânzarea fierului vechi provenit din casarea celor 2.450 vagoane.
Deși în nota de fundamentare la HG 659/14.09.2016, Ministerul Finanțelor Publice precizează că suma de 22.792 mii lei (reprezentând venitul bugetat de către CFR Marfă din vânzarea fierului vechi provenit din casarea celor 2.450 vagoane) este supraevaluată, prin contractul încheiat cu Remat S.A Călărași, CFR Marfă a obținut un preț de vânzare care aduce un venit mai mare decât cel de 22.792 mii lei.
II. Despre prejudiciu
Pentru cuantificarea așa-zisului prejudiciu, doi specialiști de la Antifraudă Fiscală, detașați la DIICOT, au stabilit, într-o notă de constatare, că:
– din cele 2.450 vagoane casate, rezultă o cantitate de 51.586,62 to de fier vechi greu și special;
– prețul unitar care ar fi trebuit obținut de CFR Marfă pentru acest fier vechi este de 205 euro/to, apreciind că CFR Marfă ar fi trebuit să obțină, în fapt, venituri totale de 10.578.748,52 euro, față de suma de 4.265.000 euro (considerată ca fiind venitul total din contractul cercetat), ajungându-se astfel la un prejudiciu de 6.313.748 euro.
De menționat că prețul de 205 euro/to a fost însă stabilit de specialiști folosind metode de aproximare nepracticate în domeniu, deși aceștia au avut la dispoziție prețurile unitare concrete de vânzare ale Remat S.A. Călărași către SILCOTUB S.A. Zalău, din perioada adjudecării licitației (prețul maxim fiind 189,7 euro /tonă).
Considerând că nu există niciun prejudiciu cauzat de acest contract, Remat S.A. Călărași a contestat această notă de constatare, pentru următoarele motive:
1. Suma de 4.265.000 euro reprezintă doar avansul plătit conform contractului, și nu VALOAREA contractului (estimată la 6.190.394 euro). Numai această eroare conduce la reducerea așa-zisului prejudiciu cu circa 2 mil. euro.
2. Prețul unitar de 205 euro/to (unul „umflat”, în mod evident), stabilit de către specialiști, este pentru fier vechi pregătit (greu și special), cu condiția de livrare dus la fabrică, și în niciun caz valabil pentru vagoane telle-quelle (netăiate), dispersate în toate gările din țară. Deși au cunoscut faptul că toate cheltuielile pentru tăierea vagoanelor, sortarea și transportul fierului vechi rezultat până la consumatorul final, cad în sarcina Remat S.A. Călărași, specialiștii nu au luat în considerare, în momentul calculării prejudiciului, aceste costuri.Valoarea acestora a fost stabilită ulterior, de o expertiză independentă, la suma de 3.892.726,65 euro, sumă ce ar trebui, de asemenea, scăzută din prejudiciul estimat.
3. Dacă luăm în considerare diferența dintre prețurile reale de vânzare și prețul asumat de specialiștii DIICOT de 205 euro/to, prejudiciul devine zero.
Precizăm că acest contract încheiat între CFR Marfă și Remat S.A. Călărași este, în privința clauzelor contractuale și a modului de derulare, identic cu toate contractele de acest tip încheiate, prin BRM, de către CFR Marfă cu diferiți operatori de pe piață, începând cu cel puțin anul 2005, și în niciun caz nu a fost un contract conceput în mod special în interesul Remat S.A. Călărași.
Drept dovadă, din verificarea efectuată de către Curtea de Conturi în anul 2015, aferentă contractelor încheiate între CFR Marfă și alți doi operatori (pe lângă Remat S.A. Călărași) în perioada 2013-2014, rezultă că derularea s-a efectuat în aceleași condiții pentru toți operatorii, condiții identice cu cele din contractul cercetat în privința predării-primirii preliminare, predării-primirii vagoanelor pentru tăiere, asistenței la procesul de tăiere, recuperării pieselor, cântăririi, întocmirii avizelor de expediție și a facturilor.
În încheiere, dorim să subliniem faptul că informațiile cuprinse în prezentul comunicat sunt susținute și argumentate de documente oficiale/probe (de la fotografiile vagoanelor cu copaci crescuți prin ele, până la cea mai sofisticată și transparentă expertiză independentă), ce au fost aduse la cunoștința organelor în drept. Totodată acestea pot fi puse la dispoziție în scopul consultării.