21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăGDPRCinci tipuri de sacouri pe care trebuie sa le ai in dulap

Cinci tipuri de sacouri pe care trebuie sa le ai in dulap

Se spune ca nu ar trebui sa judeci o carte dupa copertie dar, cand e vorba de o tinuta distinsa, nimic nu se compara cu purtarea unui sacou. Indiferent daca preferi un stil clasic sau inclini catre croieli moderne, in acest sezon moda iti ofera suficiente modele din care sa alegi. Trecand in revista tendintele, am descoperit cinci tipuri de sacouri pe care ar trebui sa le ai in dulap, pentru garderoba de primavara si vara – de la un blazer de in subtire la o haina safari.

In, poplin, gabardina, denim subtire
In acest caz, nu e vorba de un trend – materialele subtiri se poarta la fel de mult in fiecare vara. Un costum din gabardina subtire te va ajuta sa faci fata orelor de birou din zilele calde, iar pentru weekend creeaza o tinuta smart casual purtand un sacou din denim alb cu dungi bleumarin, jeansi si un tricou imprimat. Albul si bleumarinul sunt culori traditionale pentru vara, dar asta nu inseamna ca nu iti poti colora garderoba cu sacouri subtiri roz, oranj, verzi, galbene, turcoaz sau cafenii.

Trend tip: La fel ca un sacou din gabardina sau din poplin, in garderoba ta ar trebui sa se gaseasca si unul bleumarin deschis din in. Il poti purta cu jeansi, cu pantaloni albi sau cu fuste.

Safari chic
Indiferent de varsta sau de stilul preferat, orice femeie are nevoie de un sacou safari. Sezonul acesta, stilul safari este una dintre cele mai puternice tendinte – vei putea purta sacoul cu pantaloni lungi sau scurti, cu fuste sport, peste o rochie usoara de vara, din dantela, sau peste o rochie Tshirt, cu o pereche de jeansi si o centura din piele in talie… variatiunile sunt nenumarate! Si nu te limita doar la culoarea khaki – am vazut sacouri safari in nuante de alb, maro ciocolatiu, nisipiu, verde masliniu si negru.

Trend tip: Sacoul safari este unul dintre acele articole care se demodeaza greu ceea ce inseamna ca il vei putea purta fara griji cativa ani. Investeste intr-un model dintr-o tesatura de calitate, cu finisaje de lux (butoni metalici, curele din piele samd).

Manevre militare
Un alt look al acestui sezon sunt sacourile de inspiratie militara, cu toate detaliile aferente: nasturi aurii, epoleti, gulere ridicate, buzunare si clapete gata de a a fi decorate cu medalii. Pastreaza-ti alura feminina alegand o croiala usor cambrata si, daca se potriveste conformatiei tale, o lungime mai scurta, pana deasupra bazinului. Cu ce poti purta un astfel de sacou? Daca vrei sa fii trendy, alege o pereche de jeansi stramti, decolorati si rupti sau o pereche de pantaloni harem, plus un tricou cu dungi si sandale gladiator cu toc inalt. Daca preferi un stil mai traditional, combina sacoul militar cu o fusta lalea sau o pereche de pantaloni drepti, iar in picioare balerini.

Trend tip: Cauta un sacou militaresc din doc sau din in, pentru ca sa il poti purta pe toata perioada verii.

Romantism de o vara
Lumea modei se reindragosteste, odata la cateva sezoane, de tot ce semnifica romantism. Asadar, daca vrei sa imbraci un sacou feminin, acum e momentul. Secretul este sa combini o astfel de creatie din dantela sau cu broderii cu piese "tailored" – o pereche de pantaloni eleganti, o fusta clos cu volum, peste o rochie.

Trend tip: Multe dintre aceste sacouri romantice sunt reinterpretari ale unor piese sau detalii vintage, asa ca s-ar putea sa ai noroc in dulapul bunicii.

Un alt fel de a purta un sacou este prin alegerea unuia imprimat sau cu detalii deosebite, pe care sa il porti peste o tinuta neutra. In vara aceasta alege un imprimeu floral – feminin, delicat, in culori deschise sau intense – sau unul cu desene abstracte. Cand e vorba de detalii, niciodata nu sunt suficiente – cauta piese cu margini din dantela sau satin, cu nasturi deosebiti, cu maneci trei-sferturi terminate cu un cochet sir de margele.

Trend tip: Imprimeurile florale nu sunt pe gustul tau? Alege buline, imprimeuri exotice, revere waterfall, insertii din dantela sparta, tweed sau voal. 

 

Articol de Irina Markovits, preluat de pe www.121.ro

Copyright www.121.ro

 

 

Articole din aceeasi categorie:

Tendintele vestimentare pentru sezonul primavara-vara 2010

Cu ce ne incaltam in acest sezon?

Irina Markovits
Irina Markovitshttp://irina-markovits
Irina Markovits, consultant de stil Image Matters, specialist 121 Moda & Stil
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă