19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăGDPRCerceii în limbă pot cauza pierderea danturii

Cerceii în limbă pot cauza pierderea danturii

Contactul micilor bijuterii cu gingiile poate duce la rănirea acestor zone, la scăderea mobilităţii dinţilor şi, în timp, la căderea lor. Una din cele mai periculoase zone unde se face piercing (cercel) este limba, din cauză că este foarte vascularizată şi conţine numeroase bacterii ce cresc riscul de infecţii, mai ales la cei care nu se spală pe dinţi după fiecare masă.

De asemenea, contactul cu gingiile poate determina  rănirea sau chiar retragerea gingiilor şi a osului gingival. „În timp, dinţii îşi pierd mobilitatea şi, în lipsa tratamentului, pot cădea”, spune Sabina Miu, medic stomatolog la clinica Smile Dent din Bucureşti. Un alt pericol este afectarea nervilor limbii, amorţirea acesteia şi afectarea simţului gustativ. „Atingerea arterei linguale în timpul realizării piercingului este extrem de periculoasă. Dacă sunt afectate vasele de sânge poate apărea sângerare abundentă ce nu mai poate fi oprită decât prin coasere”, afirmă Oana Clătici, medic primar dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Piercingul în buric, periculos pentru gravide

Vindecarea completă a limbii după un piercing lingual se produce după 2-3 luni. „Trebuie să se vindece canalul în care a fost inserată bijuteria, iar până atunci nu este recomandat să scoateţi sau să schimbaţi piercingul. Evitaţi în primele zile consumul de lactate şi de băuturi carbogazoase”, mai spune Oana Clătici. Nici cerceii în buză nu sunt lipsiţi de riscuri. În timp, ei pot cauza apariţia unor granuloame care să degenereze în cancer de buză, mai ales la fumători. Piercingul în buric este periculos pentru femeile gravide, mai ales după a cincea lună de sarcină. Prin creşterea abdomenului, zona buricului va fi forţată, motiv pentru care este recomandată renunţarea la piercing. Cerceii în buric pot cauza infecţii cu streptococi şi stafilococi şi asta pentru că igiena este mai greu de păstrat în această zonă. „Piercingurile în zona genitală pot provoca granulom de corp străin, pentru că este o zonă foarte vascularizată şi populată de bacterii. Efectuarea piercingului în zona organelor genitale la persoanele care nu au împlinit 18 ani este interzisă”, explică medicul. Indiferent de zona unde sunt amplasaţi cerceii, există pericolul ca aceştia să se deplaseze, dacă nu sunt potriviţi zonei res-pective, dacă sunt prea subţiri sau dacă au fost mişcaţi prea mult înainte de vindecare.

Diabeticii şi cardiacii au risc ridicat de infecţii

Infecţiile cu virusul hepatic C sau HIV sunt alte riscuri la care se expun cei care-şi fac piercing. „În urmă cu doi ani, un pacient de-al meu în vârstă de 20 de ani, cu diabet de tip 1, s-a ales cu o hepatită cu virus C după ce şi-a făcut un piercing. La cei cu diabet echilibrat, riscul de infecţie este la fel cu al celor sănătoşi. La bolnavii cu diabet dezechilibrat, pericolul este mai mare pentru că au imunitatea scăzută”, spune Eduard Adamescu, medic diabetolog la cabinetul „Moşilor” din Bucureşti. La risc sunt şi cei care suferă de hemofilie, boli de inimă sau dermatologice ori de  epilepsie. 

Pistoale pentru urechi şi ace pentru nări

În timpul procedurii, trebuie folosite mănuşi sterile chirurgicale de unică folosinţă, care se înlocuiesc ori de câte ori se întrerupe activitatea sau dacă sunt înţepate ori rupte în timpul procedurii. Atenţie trebuie acordată şi instrumentelor cu care se realizează aceste proceduri. „Pistoalele de introdus cerceii în ureche se folosesc doar pentru lobul urechii şi nu pentru alte zone de pe corp . Pentru nări şi cartilaje se foloseşte numai un ac chirurgical special din titan, niobiu, aur sau oţel inoxidabil”, adaugă medicul dermatolog Oana Clătici.

„Dacă sunt afectate vasele de sânge din limbă, hemoragia poate fi oprită doar prin coasere.”

Oana Clătici, medic primar dermatolog

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă