Fostul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de deturnare de fonduri europene şi conflict de interese, a declarat, marţi, că nu se simte vinovat de acuzaţiile ce i se aduc.
”Este greu să mă simt vinovat dacă baza legală în care sunt acuzat nu există”, le-a spus Cepoi jurnaliştilor.
Pe de altă parte, fostul ministru a explicat că unul dintre motivele pentru care a demisionat este pentru a nu ”expune Ministerul Sănătăţii”, dar şi pentru că ”în aceste condiţii” (anchetarea ANI – n. red.) nu ar fi putut ”duce la bun sfârşit proiectele” din programul de guvernare.
Fostul şef de la Sănătate a subliniat că premierul Victor Ponta, ministrul interimar al Sănătăţii, va continua proiectele din cadrul ministerului.
Potrivit lui Cepoi, Victor Ponta va trebui să ”realizeze un memorandum pentru construirea a patru spitale regionale şi un proiect de eficientizare energetică a spitalelor”.
De asemenea, Vasile Cepoi a evidenţiat că nu se va ”afla departe de minister”, pentru că premierul i-a acordat încredere şi l-a numit consilier de stat al primului ministru pe probleme de Sănătate.