4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăGDPRCentrofarm a lansat o campanie despre riscul infestării cu HIV

Centrofarm a lansat o campanie despre riscul infestării cu HIV

Centrofarm continuă seria campaniilor gratuite de verificare a stării de sănătate atât în rândul populaţiei generale cât şi în ce priveşte grupurile vulnerabile, atrăgând de data aceasta atenţia asupra riscului de infectare cu HIV asociate unor comportamente la risc precum consumul de droguri şi practicare sexului comercial, prin campania: „Zero infecţii noi cu HIV. Zero discriminare. Zero decese legate de SIDA”.

Compania va oferi gratuit peste 3000 de teste pentru depistarea infecţiei HIV/SIDA asigurând astfel resursele necesare pentru primul pas în lupta cu această boală severă şi o şansă în plus persoanelor identificate ca fiind seropozitive. Studii recente au demonstrat că diagnosticarea precoce creşte considerabil şansele organismului de apărare în faţa bolii, de aceea fiecare secundă contează.

Organizaţiile şi membrii Reţelei Române de Reducere a Riscurilor îşi exprimă disponibilitatea de a dezvolta alături de lanţul farmaceutic Centrofarm o campanie de creştere a vizibilităţii impactului pe care virusul HIV îl are asupra comunităţilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic prin derularea unei ample acţiuni de testare rapidă în cadrul acestora. Scopul principal al acestei activităţi îl constituie sensibilizarea opiniei publice cu privire la riscul infecţiei cu HIV dar şi principalele modalităţi prin care se pot reduce riscurile asociate unor comportamente la risc faţă de infecţia cu HIV.

Implicarea RHRN este fundamentată de expertiza de 10 ani a membrilor săi în derularea de programe de reducere a riscurilor adresate consumatorilor de droguri şi a altor categorii vulnerabile din punct de vedere social, precum şi de impactul înregistrat de aceste programe asupra prevalenţei HIV. În acest interval de timp ONG-urile din domeniu au atins, cu sprijin tehnic şi financiar din partea agenţiilor Naţiunilor Unite şi a Fondului Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, 39% din populaţia consumatorilor de droguri prin programe de prevenire HIV. În anul 2009, programele de prevenire HIV au atins 73341 consumatori de droguri injectabile (1) dintr-un total estimat la 17 387 persoane (2).

În acest moment, 1% din totalul consumatorilor de droguri injectabile sunt infectaţi cu HIV, iar 80% sunt infectaţi cu virusul hepatitei C (4). În acest context, considerăm iniţiativa lanţului farmaceutic Centrofarm binevenită pentru creşterea vizibilităţii acestei problematici în rândul populaţiei generale şi conturarea unui răspuns pozitiv a întregii societăţi cu privire la infecţia cu HIV.

Campania „Zero infecţii noi cu HIV. Zero discriminare. Zero decese legate de SIDA!” se va desfăşura pe parcursul lunilor decembrie şi ianuarie in Bucureşi, Cluj, Constanţa şi Iaşi dar şi în cadrul unor unităţi penitenciare precum: Penitenciarul Oradea, Gherla, Jilava, Giurgiu, Poarta Albă, derularea acestei campanii în mediul penitenciar derulându-se cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Direcţia Medicală.

Centrofarm estimează ca mesajele campaniei vor ajunge la peste 3000 de beneficiari, atât prin discuţiile cu specialiştii din organizaţii, cat si prin intermediul materialelor documentare puse la dispoziţie in RHRN.

„Astăzi, din nefericire, infecţia cu HIV/SIDA reprezintă în continuare o ameninţare globală şi una dintre cauzele principale de mortalitate la nivel mondial, iar estimările specialiştilor pentru viitor sunt sumbre, în absenţa unor măsuri rapide, concretizate într-un efort comun al sectorului public, privat şi non-profit. Centrofarm se alătură acestor iniţiative active de informare, de educare şi de prevenire a fenomenului HIV/SIDA în rândul românilor, ca parte importantă a promisiunii companiei: grijă pentru sănătate, grijă pentru frumuseţe. Ne dorim ca prin această campanie să atragem atenţia şi să mobilizăm un număr cât mai mare de persoane printr-un mesaj ferm şi un apel la solidaritate, dincolo de graniţele zilei de 1 decembrie (ziua mondială HIV/SIDA)” declară Dorin Catană, director general Centrofarm.

Centrofarm este unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Romania, beneficiind de o experienta de peste 75 de ani pe piata farmaceutica din Romania. Compania detine o retea de peste 60 de unitati farmaceutice in Bucuresti si in tara, in prezent echipa Centrofarm fiind formata din peste 500 de angajati.

 

Cele mai citite

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă