Aparatul OtoLens, care costă în jur de 3.000 de lei, va intra pe piaţa din România începând de la jumătatea lunii mai. Este vorba despre un aparat auditiv care se montează în interiorul urechii, în imediata apropiere a timpanului, şi care este indicat, mai degrabă, în surdităţile uşoare sau medii. „Cei care nu doresc să aibă un aparat auditiv la vedere pot folosi acest dispozitiv minuscul”, spune audiologul Diana Badea, din cadrul firmei Starkey Laboratories, cea care produce aparatul.
Dispozitivul are însă şi contraindicaţii. „Nu îl pot folosi cei care suferă de supuraţii abundente ale urechilor sau care au defecte ale canalului auditiv. Este de preferat ca aparatul să fie purtat de o persoană cu un canal auditiv mai larg”, a explicat Diana Badea. Înainte de montarea aparatului, specialiştii le realizează pacienţilor o audiogramă, un control ORL şi un mulaj pe ureche, astfel încât aparatul să li se potrivească cât mai bine. „Pacienţii care vor purta un astfel de aparat nu vor avea voie să doarmă sau să facă duş cu acesta. De asemenea, aparatul trebuie curăţat şi îngrijit cu instrumente speciale”, a adăugat Diana Badea. Zgomotul va fi redus, iar vorbirea o veţi percepe mult mai clar. De asemenea, îi veţi putea controla volumul cu ajutorul telefonului mobil. Preţul pentru un astfel de aparat va fi de peste 3.000 lei, însă o parte din sumă va fi suportată de Casa de Asigurări de Sănătate. Preţul rambursat de stat este de 920 lei.