4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăFilmPrezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu Carmely – organizator a șapte ediții ale Festivalului Filmului Evreiesc de la București și fondator al Festivalului Internațional de Film Studențesc de la Tel Aviv, unul dintre cele mai de amploare festivaluri de gen din lume.

În prelegerea sa, Liviu Carmely a făcut o succintă prezentare a istoriei cinematografiei, explicând că aceasta este o formă de artă colectivă care nu poate exista fără tehnologie. În ceea ce privește noul val al cinematografiei românești, Carmely a subliniat că această denumire a fost atribuită din exterior, de către cineaști europeni, termenul neavând acoperire. „Spre deosebire de neorealismul italian și noul val al cinematografiei franceze, curentul românesc nu a avut un set de principii sau program dogmatic bine stabilite, și nicio solidă tradiție anterioară” – a opinat Carmely, potrivit căruia la baza „noului val” stau de fapt producții de teatru care au inspirat tânăra generație de regizori de film, majoritatea dintre aceștia începându-și opera cu scurt metraje, cel mai adesea „lucrări de diplomă”, proiecte de absolvire a facultății.

Cineastul israelian a precizat că lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu” este considerat filmul care a pus bazele noului curent în cinematografia românească, ilustrând și tehnici de filmare folosite în producții ulterioare. „Regizorii români au dat dovadă de curaj, abordând adesea tematici inconfortabile, precum nedreptățile și clivajele sociale, rasismul.” – a adăugat Liviu Carmely

Prezentarea a fost urmată de proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară”, regizat de Paul Negoescu, eveniment ce face parte din seria celor dedicate sărbătoririi Francofoniei în Israel. Liviu Carmely este realizator de filme documentare și fondator al Arhivei de Film a Universității din Tel Aviv, arhivă pe care a condus-o până la pensionarea sa, în anul 2019. În cele patru decenii petrecute la cârma arhivei, Carmely a contribuit semnificativ la educația studenților de film și televiziune, mulți dintre ei devenind realizatori și creatori proeminenți în Israel și nu numai. Printre cele mai importante producții ale sale, în calitate de regizor, se numără ”Independence for a Day” (2003) și ”The House on Tabenkin Street” (2008).

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă