5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăFamilieCum să calci corect hainele ca să nu strici materialul?

Cum să calci corect hainele ca să nu strici materialul?

Procesul de spălare și curățare al hainelor este important atât din perspectiva aspectului îngrijit al acestora, cât și pentru protejarea pielii de virusuri și bacterii. Călcatul articolelor vestimentare reprezintă un pas esențial în rutina de igienizare, acesta fiind responsabil de estetica materialelor atunci când sunt îmbrăcate, dar mai ales de dezinfectarea acestora.

Deși pare simplu la prima vedere, călcatul presupune o atenție suplimentară în funcție de fibrele textile din care hainele sunt realizate. Iată mai jos care sunt metodele indicate pentru a călca produsele tale preferate într-o manieră optimă, astfel încât să nu le deteriorezi.

1.  Folosește tehnica de călcat corectă

Deși poate ți se pare că sună ciudat, există o tehnică optimă pentru a călca hainele în mod corespunzător: traseul aparatului de călcat trebuie să fie în linii lungi și drepte. În situația în care nu ai prea multă îndemânare sau timp suficient pentru a dedica acestui proces, este recomandat să apelezi la o călcătorie pentru haine – aceștia te vor scuti de muncă și îți vor oferi servicii profesionale de calitate.

Este indicat să eviți presarea puternică pe materiale, deoarece riști să deteriorezi structura acestora. Nu face mișcări circulare cu fierul de călcat, în timp acestea vor duce la lărgirea hainelor tale.

2.  Verifică eticheta hainelor

Cea mai mare parte a produselor vestimentare are trecută pe etichetă recomandarea producătorului în ceea ce privește călcarea produsului. Aceasta îți va indica, în primul rând, dacă trebuie sau nu să faci asta, dar și care este temperatura optimă de călcare.

În situația în care anumite articole nu au indicată temperatura de călcare, ar trebui să optezi pentru cea obișnuită în funcție de tipul de material. În ceea ce privește stofa, folosește o batistă de bumbac atunci când o calci, pentru a nu încinge prea tare materialul.

3.  Nu călca nasturii și fermoarele

O bună parte dintre haine sunt prevăzute cu nasturi sau fermoare, detalii care ar trebui omise atunci când calci. Dacă folosești aparatul pe nasturi, este foarte probabil ca aceștia să se topească și să distrugă iremediabil articolul vestimentar. Este valabil și în cazul fermoarelor – temperaturile ridicate pot distruge aspectul acestora, dar pot zgâria, de asemenea, și suprafața fierului de călcat.

4.  Calcă hainele când încă sunt puțin umede

Anumite materiale sunt dificile atunci când sunt complet uscate, caz în care va fi nevoie să le calci folosind jetul de aburi. Apelând la această soluție frecvent, fibrele de material se pot slăbi și pot deteriora aspectul inițial al hainelor. Un sfat practic este că calci hainele când încă sunt umede – atunci materialul va fi mai ușor de manevrat și cutele vor dispărea mai rapid.

5.  Calcă pe dos articolele vestimentare delicate

În cazul dantelei, al mătăsii sau al produselor din catifea, este recomandat să nu fie călcate pe față. Din cauza căldurii excesive, acestea se pot arde foarte ușor, iar textura materialului poate deveni lucioasă. Întoarce-le pe dos atunci când le calci și folosește cu încredere metoda batistei pentru a împiedica distrugerea materialului.

Călcarea hainelor este un procedeu important în igienizarea hainelor. Apelează la servicii profesionale de călcătorie sau ia în considerare sfaturile de mai sus și te vei bucura de haine aspectuoase timp îndelungat.

Cele mai citite

Selecționerul Finlandei, dat afară după opt ani în funcție

Markku Kanerva, selecționerul Finlandei, a fost demis pe 22 noiembrie 2024, după opt ani la conducerea tehnică a echipei naționale, conform anunțului Federației Finlandeze...

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani: Presiune asupra BCE pentru reducerea dobânzilor

Moneda euro a coborât la 1,0335 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, în contextul speculațiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui...

Medicament retras din farmacii! Atenție mare – poate provoca efecte secundare

Atenție! Medicament retras din farmacii. Acesta poate provoca efecte secundare "potențial fatale", se arată într-un comunicat. Medicament retras din farmacii Clonazepam, medicament folosit pentru tratarea anxietății...
Ultima oră
Pe aceeași temă