6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSubordonaţii i-au aprobat ministrului Andronescu bani pentru trei proiecte de cercetare

Subordonaţii i-au aprobat ministrului Andronescu bani pentru trei proiecte de cercetare

Ecaterina Andronescu a primit jumătate de milion de lei de la Ministerul Educaţiei pentru trei proiecte de cercetare pe care le-a condus în aceeaşi perioadă în care era şi ministru. Fostul demnitar s-ar fi aflat astfel în conflict de interese, spun experţi în legislaţia privind incompatibilitatea demnitarilor.

Ecaterina Andronescu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei în perioada 22 decembrie 2008 – 30 septembrie 2009. În momentul numirii sale în funcţie, Andronescu era directorul a trei proiecte de cercetare, fiind în acelaşi timp rector al Universităţii Politehnice Bucureşti şi parlamentar al României. Cele trei proiecte de cercetare au început să se deruleze două în 2007 şi unul în 2008, având o valoare de 771.000 lei, 1.085.000 lei şi, respectiv, 819.000 lei. Toate proiectele urmau să se întindă pe o perioadă de trei ani, două dintre ele finalizându-se deja după plata intregii sume. Aceste proiecte de cercetare sunt finanţate de la bugetul Ministerului Educaţiei prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).

Subordonaţii deblochează, ministrul încasează

Trebuie menţionat faptul că, pentru proiectele de cercetare banii nu se dau toţi o dată. Procedura este, în linii mari, următoarea: echipa de cercetare depune un proiect pentru a obţine finanţare de la ANCS. Această instituţie face o evaluare, iar, în final, în jur de 30% din proiectele depuse primesc banii necesari pentru demararea cercetărilor.

Cu periodicitate, experţi ai Ministerului Educaţiei verifică rezultatele intermediare ale proiectului de cercetare, iar dacă acestea sunt bune, dau un aviz pentru deblocarea unor noi tranşe de bani.

Unul dintre proiectele la care Andronescu era director a fost evaluat în februarie 2009, moment în care deţinea deja funcţia de ministru al Educaţiei. Ca urmare a expertizei, au fost deblocate, pe 14 aprilie şi ulterior pe 1 iunie, două tranşe în valoare totală de 104.000 lei. Tot în perioada în care conducea Educaţia, subordonaţi ai ministrului Andronescu din cadrul ANCS au făcut o analiză preliminară la cel de-a doilea proiect şi au decis să deblocheze cercetătorului Andronescu suma de 309.186 de lei. Banii au fost plătiţi în două tranşe, pe 27 aprilie şi apoi pe 29 septembrie. În fine, pentru ultimul proiect s-au deblocat 104.115 lei la 27 aprilie 2009.

„Un ministru ar trebui să se retragă complet dintr-un proiect finanţat din buget”

Experţi în legislaţia privind incompatibilitatea demnitarilor susţin că „nu este normal ca un proiect să fie evaluat de către experţii pe care îi ai în subordine. Pentru a nu încălca legea, un ministru ar trebui să se retragă complet dintr-un proiect finanţat din bugetul de stat. În acest caz, există indicii că respectivul demnitar a încălcat Legea 161/2003, privind conflictul de interese, legea referitoare la regimul incompatibilităţii şi se află şi într-un posibil conflict de interese în materie penală, sancţionat prin articolul 253 din Codul Penal.”

Andronescu: „Ce faceţi dumneavoastră e un reproş că omul munceşte”

Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu afirmă că Legea 161/2003 precizează, la unul dintre paragrafe, că membrii guvernului pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic şi al cercetării ştiinţifice.

„Proiectele de cercetare le-am câştigat în calitate de profesor şi înaintea momentului în care am fost numită în funcţia de ministru. Proiectele se derulau conform unui contract care respectă legea părţilor. Contractele trebuiau duse până la capăt, deci nu le puteam abandona. Apoi, în perioada când eu nu am fost ministru, de ce am primit evaluări bune?”

Întrebată dacă s-a autosuspendat din funcţia de director de proiect pe perioada în care a fost ministru, Andronescu ne-a precizat că trebuie să verifice, dar că, din câte îşi aminteşte, a delegat atribuţiile unei colege.

Totuşi, potrivit unei note oficiale care ne-a fost remisă de către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Andronescu nu a solicitat acest lucru.

Interesant este faptul că fostul ministru nu a menţionat în nici una dintre declaraţiile de interese depuse la Senat în perioada 2008 – 2010 că ar fi directorul unui proiect de cercetare.

„Activitatea mea de profesor – pentru că eu am rămas profesor în perioada în care eram ministru – mă obliga să am activitate de cercetare ştiinţifică. Am scris şi articole în acea perioadă. Practic, e un reproş că omul munceşte”, ne-a precizat fostul ministru.

Oficial: nu s-a autosuspendat din funcţia de director

În concluzie, vorbim de faptul că, în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a contractat în calitate de director de proiect suma de totală de 517.301 lei.

Banii proveneau de la ministerul pe care îl conducea, iar evaluarea proiectelor – necesară pentru deblocarea unor noi tranşe de bani – a fost făcută de subordonaţi ai dânsei.

Jităreanu: cum îţi analizează subordonaţii propriile proiecte

Într-o situaţie de conflict de interese s-ar mai fi aflat şi Gerard Jităreanu. Acesta a fost numit, la începutul anului 2009, prin ordinul lui Emil Boc, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică. La 3 octombrie acelaşi an, a părăsit această funcţie pentru a se reîntoarce în postul de rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.

În momentul numirii şef al ANCS, Jităreanu avea în derulare două proiecte de cercetare finanţate de Ministerul Educaţiei. Pe parcursul anului 2009, i-a fost deblocată, în calitate de director al celor două proiecte, suma de 1.189.500 lei. Jităreanu a primit undă verde pentru a primi aceşti bani tocmai de la ANCS, entitate pe care o conducea în acel moment. Deşi am încercat să îl contactăm la universitatea pe care o conduce, nu am reuşit pe parcursul zilei de ieri.

Andronescu, la al doilea scandal de incompatibilitate

La începutul acestei luni, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au sesizat Parchetul susţinând că Ecaterina Andronescu s-a aflat în conflict de interese, după ce în timpul mandatului de ministru a îndeplinit şi funcţia de manager în cadrul unui proiect european – POSDRU. În plus, Andronescu ar fi încasat – drept recompensă salarială -suma de aproape 40.000 de lei.

ANI îi reproşează Ecaterinei Andronescu faptul că pe 8 septembrie 2008 a fost desemnată de către Universitatea Politehnică manager al proiectului „Pregătirea doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere”. Ulterior, pe perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Educaţiei, nu rezultă că Ecaterina Andronescu s-a autosuspendat din funcţia de manager de proiect.

Pentru ce s-au dat banii

Proiectele pentru care a aplicat şi a primit finanţare fostul ministru sunt: „Dezvoltarea tehnologiei pe bază de senzori supraconductori pentru aplicaţii în magnetocardiografie”, „Materiale perovskitice funcţionale cu aplicaţii în domeniul electronicii şi optoelectronicii” şi „Nanobiocompozite multifuncţionale utilizate ca suporturi regenerative şi medicamentoase”

517.301 lei a primit Ecaterina Andronescu de la Ministerul Educaţiei, pe care îl şi conducea, pentru proiecte de cercetare.

„Precizăm că din actele adiţionale întocmite nu reiese suspendarea Ecaterinei Andronescu din funcţia de director de proiect.” AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă