Două firme de partid, una PDL şi cealaltă PSD, au construit în comuna Cornu una dintre cele mai moderne săli de sport din România. În mod paradoxal, sala sătească este cu 20% mai scumpă decât sora sa geamănă, sala olimpică de la Izvorani.
De aproximativ două săptămâni, cei 270 de elevi ai şcolii generale din comuna Cornu (Prahova) au şansa să facă orele de educaţie fizică într-o sală de sport de cinci stele. Edificiul din satul Cornu de Jos a costat statul 16,2 milioane lei, fiind a cincea cea mai scumpă sală de sport construită prin Compania Naţională de Investiţii (subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale). În ceea ce priveşte preţul pe metrul pătrat construit, sala ocupă locul patru, fiind devansată doar de Sala Polivalentă din Craiova, de sala de competiţii internaţionale a Clubului Dinamo Bucureşti şi Sala de Sport din Călăraşi. Pe locul 5 în clasament se află Sala de Sport a Centrului Olimpic „Sydney 2000″ – realizată de statul român ca un cadou pentru sportivii care au obţinut rezultate de excepţie la Jocurile Olimpice de la Sydney – amplasată pe malul Lacului Snagov, în comuna Izvorani, şi care a costat 12,7 milioane de lei.
În ciuda diferenţei de preţ, sălile de sport din Cornu şi Izvorani sunt, în realitate, gemene: au aceeaşi suprafaţă, au fost construite de acelaşi antreprenor, „SC General Concrete SRL”, şi au avut acelaşi diriginte de şantier. Analizând preţurile pe metrul pătrat de sală construit, constatăm însă că în elevii din satul Cornu de Jos s-a investit mai mult decât în sportivii din „Satul Olimpic”, 1.562 €/mp faţă de 1.226 €/mp. Pentru comparaţie, mai putem spune că gimnastele din Oneşti (sala de competiţii „Nadia Comăneci”) beneficiază de o clădire care a costat doar 450 €/mp.
Sala de sport din Cornu, o ctitorie PSD-PDL
În 2002, pe vremea când era prim-ministru, Adrian Năstase punea pariu cu Ion Ţiriac pe un Mercedes S 500 că va da ţării 400 de săli de sport noi până la finalul mandatului. În acest context, în comuna de reşedinţă a lui Năstase nu putea fi ridicată o sală „de serie” ca în celelalte localităţi ale României, ci o sala „olimpică”, cu semnificaţie de „blazon” pentru cel care avea pretenţia că a relansat sportul şcolar. Proiectul edificiului din Cornu a fost demarat în timpul guvernării Năstase, care a încredinţat execuţia sălii de sport firmei EDILCONST SA a lui Radu Florea, fost preşedinte al filialei PSD Câmpina, considerat apropiat al ex-premierului. După venirea la putere a Alianţei D.A. proiectul a fost blocat şi relansat abia în 2006, după ce antreprenorul PSD a încheiat un contract de subantrepriză cu firma General Concrete SRL din Cernavodă, aparţinând lui Valentin Popescu, finanţatorul campaniei electorale a PDL în oraşul Cernavodă. Sala a fost inaugurată în iulie 2010 şi dată efectiv în folosinţă în urmă cu două săptămâni.
„Cu cine să lucrez dacă nu cu statul?”
Compania care a realizat investiţia de la Cornu, SC General Concrete SRL a devenit recent al doilea cel mai mare abonat la contractele Companiei Naţionale de Investiţii, pentru care a executat lucrări în valoare de 100 milioane RON. În ciuda crizei, din 2007 până în 2009 cifra de afaceri a General Concrete SRL s-a dublat, iar profitul brut a crescut de aproape opt ori, de la 3.638.485 RON în 2007 la 24.695.493 RON în 2009. General Concrete SRL a construit pentru statul român de la spitale de psihiatrie până la vămi, staţii de epurare, incinte de depozitare a deşeurilor radioactive şi 12 dintre cele mai mari săli de sport ale României. Firma îşi mai suplimentează veniturile prin contracte de curăţenie şi pază la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă. Directorul General Concrete explică de ce firma sa flirtează cu banii publici: „Cu cine să lucrez domne’ dacă nu cu statul? Cine face în criză investiţii? Sunteţi copii?”. Rugat de RL să dea un exemplu de lucrare de referinţă executată pentru un client privat, directorul Popescu a tăcut mâlc.
Secretele sălii din Cornu
Deşi lucrările de finisaj la sala de sport din Cornu – care reprezintă 40% din costul total, conform patronului EDILCONST SA – au fost făcute în 2009-2010, când preţul materialelor de construcţii era în medie cu 30% mai mic, sala a costat cu 22% mai mult decât sora geamănă din „Satul Olimpic”. Constructorul PSD Radu Florea a recunoscut că preţul de execuţie ar fi trebuit să fie similar sau apropiat de cel al sălii Complexului Olimpic Sidney 2000, însă justifică diferenţa prin calitatea lucrării: „Finisajele sunt mai bune. Uitaţi-vă la calitatea faianţei cum e, la lucrătura la zugrăveli, calitatea uşilor. Ia să vă mai uitaţi o dată ce uşi s-au montat la Cornu şi ce uşi la sala Comitetului Olimpic Român. Iar suprafaţa de joc de la Cornu e mult mai bună din punct de vedere constructiv faţă de cea de la Izvorani. E pardoseală elastică cu două straturi şi totodată mult mai scumpă”. Radu Florea ne-a explicat şi de ce sălile de la Cornu şi Izvorani par a fi gemene: „Din ce-mi amintesc, domnul Ţiriac, când era preşedinte al COR, a venit în vizită la Cornu, a văzut proiectul sălii noastre, i-a plăcut şi a propus să fie preluat şi pentru sportivii de la Izvorani”.
RL a efectuat o vizită la ambele locaţii, încercând să afle dacă diferenţa de preţ este justificată. La Izvorani am găsit o sală amenajată după standardele internaţionale. Pavimentul sălii e acoperit în proporţie de 100% cu o suprafaţă profesională de antrenamente marca Mondo, furnizorul oficial de suprafeţe de concurs pentru olimpiadele internaţionale. Suprafaţa de joc este moale, pentru atenuarea şocurilor şi minimizarea accidentărilor, iar panourile de baschet profesionale nu sunt ancorate în pardoseală, ci în cupola sălii de sport. Fiind motorizate, la o simplă apăsare a butonului telecomenzii, panourile de baschet coboară din tavan, fixându-se la înălţimea standard de joc.
Surse din managementul administrativ al sportului ne-au arătat apoi minusurile construcţiei, la numai 3 ani după inaugurare: „Instalaţia de ventilaţie a fost proiectată greşit de către constructor, gurile de aer fiind amplasate doar în partea dreaptă a sălii, astfel că se realizează un gradient de aer proaspăt între cele două jumătăţi ale terenului de joc. Jucătorii din dreapta terenului respiră aer mai proaspăt, iar cei din stânga – un procent mai mare de aer uzat”. Următoarea deficienţă: „Pereţii sunt din rigips. Când vine un handbalist de la lotul naţional şi-ţi aruncă o minge cu 100 de kilometri la oră face gaură în perete. Deşi am pus plasă de jur împrejur cu efect de tampon, tot nu e suficient, aşa că până la înălţimea de 2 metri am dublat pereţii de rigips cu un strat de PAL, care e mult mai rezistent. Iar uşile am început să le înlocuim, fiindcă sunt proaste”.
În acelaşi timp, la Cornu am găsit o sală de sport fără dotări deosebite. Gabriela Dobrescu, directoarea sălii (ca şi a Muzeului Hărţilor din localitate şi a Căminului Cultural), ne-a explicat: „Pe teren nu avem decât porţile de handbal, dar atunci, pe moment, când a trebuit să facem inaugurarea şi să joace două echipe, pe alea le-am ales că pe alea am putut să le luăm. Mai avem şi un fileu de tenis de câmp şi o tabelă electronică de marcaj (n.r. – nemontată). În rest nimic altceva”. Când am vizitat sala de sport din Cornu, aceasta nu avea nici măcar electricitate. Asfaltul impecabil din faţa clădirii era deja spart de muncitori, care încercau să identifice locul în care cablul de curent fusese secţionat de asfaltatori. Directoarea Casei de Cultură din Cornu justifică neglijenţa asfaltatorilor tot prin febra pregătirilor pentru inaugurare: „Pentru că totul a fost făcut pe fugă. Într-o zi au făcut ce n-a fost făcut în două luni”. Singura deosebire dintre cele două construcţii e că sala complexului Olimpic Sidney 2000 are doar 150 de locuri în tribună, faţă de 300, câte are sala din Cornu. Însă diferenţele de cost dintre o tribună cu 300 de locuri şi una cu 150 de locuri nu sunt semnificative, deoarece scheletul acesteia e confecţionat din ţeavă sudată, iar costul unui scaun din fibră de sticlă ar fi de doar „0,5 euro bucata”, conform surselor noastre.
Deşi sala de sport din Cornu a fost inaugurată în iulie, nici acum nu este complet funcţională. „Ar mai fi câteva mici dotări de făcut. Lipsesc mobilierul de la vestiare, nişte echipamente la sala de fitness. Nu ar fi problemă de bani. Bani avem la primărie. Problema e sistemul care îţi impune ce să iei şi cât. Nu rămânea sala aşa dacă nu veneau ordonanţele şi toate legile astea care ne-au dat peste cap”, explică directoarea Gabriela Dobrescu. Înfăptuirea acestor deziderate e cu atât mai greu de pus în operă cu cât vremurile politice sunt ostile. „De când e domnul primar – din 1990 numai dânsu’ a fost primar – nu au fost controale în primărie în 20 de ani cât au fost anul ăsta. Şi totul pe parte politică”, mărturiseşte şefa sălii „olimpice” din Cornu.
Tarifele cu care primăria închiriază sala din Cornu
60 de ron pe oră în cazul activităţilor sportive pe echipe
10 ron pe oră de persoană în cazul activităţilor individuale sau pe perechi (tenis de câmp, tenis de masă)
preţul se va majora cu 50% în cazul activităţilor de nocturnă
solicitanţii pot beneficia de abonamente lunare de minimum 8 ore pe lună şi maximum 16 ore pe lună, cu o reducere de 10%
în tarif e inclus şi accesul la cele două saune, la cele aproximativ 20 de duşuri şi la sala de fitness.
Sala lui Boc, doar două milioane de lei
Şi Emil Boc a încercat să imite, dar la o scară mult redusă, modelul Cornu, iniţiind proiectul unei săli de sport în valoare de 2.423.163 RON în satul natal Răchiţele, judeţul Cluj. Sala urma să aibă un teren de handbal şi o tribună cu 150 de locuri, însă după apariţia în presă a unor articole pe această temă, Compania Naţională de Investiţii a decis stoparea pentru moment a proiectului pe motiv de lipsă de finanţare.
