Două minţi strălucite, Andrei Pleşu şi Adam Michnick, au purtat luni seara, la Ateneul Român, un dialog pe tema rezistenţei prin cultură, a dizidenţei şi a anticomunismului.
În prima parte a întâlnirii s-a făcut referire la precedenta conferinţă de la Ateneu, la faimoasa întâlnire dintre Herta Muller şi Gabriel Liiceanu. „Cu puţin timp în urmă pe locul pe care stai tu, Adam, era Hertha Muller, iar pe scaunul pe care stau eu era Gabriel Liiceanu. Eu stau pe locul victimei pentru că, pe scurt, Herta Muller ne-a certat. Ea era supărată pe noi pe motiv că intelecutalii nu au făcut destul sub comunism, că prin simpla lor retragere s-au făcut părtaşi la regim”, a spus Pleşu care l-a introdus astfel pe Adam Michnik în polemica Muller-Liiceanu pe tema disidenţei sau non-disidenţei intelectualilor români sub comunism.
Pleşu: „Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare”
„Sigur că şi eu o vreme m-am opus ideii de rezistenţă prin cultură pentru că noi nu ne-am făcut decât meseria. Dacă un tâmplar îşi făcea treaba bine înseamnă că a rezistat sau dacă un medic îşi opera pacienţii profesionist, înseamnă că a făcut rezistenţă? Nu. Noi scriind ne-am făcut meseria, numai că una este să scrii cum îţi cere regimul şi cu totul alta este să scrii împotriva a ceea ce-ţi cere puterea,” a mai spus Andrei Pleşu care a subliniat faptul că nici un alt disident nu le-a dat altora lecţii de moralitate, nici Vaclav Havel, nici Adam Michnik. „Dar judecând după aplauzele furtunoase pe care le-a primit Herta Muler, ai zice că tot poporul român era pe baricade şi numai o mână de intelectuali a pactizat cu regimul. Noi am rezistat, e adevărat. Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare. Singurul samizdat adevărat care circula în România comunistă era mâncarea. Nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea acasă ce mânca.”
Anticomuniştii de la ora 11
Adam Michnik a primit „provocarea” răspunzând, spre surprinderea interlocutorului său, că Gabriel Liiceanu şi-a meritat „lecţia”: „Avem de-a face cu un paradox al istorie: acum 20 de ani, Gabriel Liiceanu era un acuzatorul altora. Atunci el îi certa pe cei care nu fuseseră destul de anticomunişti. Filosoful trebuie să fie foarte precaut când îmbracă hainele procurorului. În ceea ce o priveşte pe Herta Muller, eu o consider o scriitoare minunată, dar recunosc că nu înţeleg când, după 20 de ani, se aduc astfel de acuze. În anumite situaţii, tăcerea este un act eroic. E foarte greu să stingi o casă în flăcări cu cerneală. Teroarea din România era comparabilă cu cea din China în perioada revoluţiei culturale, iar Herta Muller de aceea a şi emigrat. E riscant ca din perspectiva unui emigrant să-i acuzi pe cei care au rămas acasă. Sigur, nimeni nu e obligat să stea în condiţii de dictatură, dar, pe de altă parte, nu putea emigra tot poporul. Iar eu am un respect imens faţă de cei care au rămas”, a precizat disidentul polonez, subliniind făptul că „eroismul ai voie să-l ceri doar de la tine însuţi” şi că a denigra faptele de curaj ale altora denotă o atitudine bolşevică. „Aşa spun şi bolşevicii. Cine, Soljeniţîn? Păi ce mare a lucru a făcut? A fost trimis în gulag, dar de ce? Pentru că era anticomunist? Nu. Pentru că era troţkist. Şi troţkismul ce e? Nimic altceva decât tot comunism. Şi ce a făcut? A scris nişte cărţi şi după aia a emigrat în America. Mare lucru…”, a dat Michnik o „mostră” de gândire bolşevică pe care a categorisit-o drept „foarte periculoasă” pentru că dacă acreditezi ideea că toţi au fost vinovaţi, „se poate ajunge la concluzia că eu am fost la fel de vinovat ca şi Ceauşescu, ceea ce nu e adevărat. Dar nimeni nu e mai principial decât anticomuniştii de la ora 11.”
Pentru a exemplifica faptul că anticomunismul trebuie să fie nuanţat, Michnik a explicat că nu poate fi complet împotriva generalului Jaruzelski, fostul preşedinte comunist al Poloniei, pentru că acesta, spre deosebire de Ceauşescu care a înecat revoluţia în sânge, a făcut trecerea de la dictatură la democraţie în mod paşnic.
Michnik : „Eu am cerut public iertare celor care m-au băgat la puşcărie”
Andrei Pleşu a remarcat faptul că Adam Michnik a fost un caz unic în istorie, el fiind capabil să pledeze, după cădearea comunismului, în favoarea securistului care l-a trimis în puşcărie. Ajungând în acest punct al discuţiei, Andrei Pleşu i-a cerut interlocutorului său să explice ce este pentru el iertarea şi cum a ajuns să fie în stare să-i ierte pe cei care i-au făcut atât de mult rău. „Eu am cerut public iertare celor care m-au băgat la puşcărie. Şi prietenul meu, regizorul Krzysztof Zanussi m-a atacat în presă spunând «Michnik să nu ceară iertare în numele meu.» Iar eu i-a răspuns dragului meu prieten aşa: «Krzysztof, eu mi-am cerut iertare pentru anii mei de puşcărie. Pentru anii tăi de puşcărie, nu poţi cere iertare decât tu. Aaa, că tu nu ai făcut nici un minut de închisoare asta e problema ta…»”. Intrând mai adânc în subiectul „iertare”, Andrei Pleşu a spus că îi poţi ierta doar pe cei care se căiesc, povestind că la începutul anilor ’90, pe când era ministru al Culturii, a primit un memoriu semnat de liderul comunist Paul Niculescu-Mizil care fusese închis. „Faptul că noi ajunsesem să-i băgăm în puşcărie pe comunişti mi-a dat un gust amar pentru că, într-un fel, şi noi procedam ca ei. Dar, citind acel memoriu, m-am cutremurat. Niculescu-Mizil spunea: «Sunt nevinovat.» Şi nu doar că el era nevinovat, ci că toţi membrii CC-ului erau nevinovaţi, că şi Ceauşescu fusese nevinovat şi că, în fond, comunismul era un regim nevinovat. Ei, şi atunci cum poţi ierta un om care nu realizează cât de mult rău a făcut?,” s-a întrebat retoric Andrei Pleşu. „Despre mine s-a spus că sunt mason, că sunt troţkist şi altele dar, chiar şi aşa, am citit şi eu Noul Testament. Şi acolo scrie că nu doar de 7 ori să ierţi păcatul aproapelui tău, ci de 70 de ori câte 7. Dar, poate că am citit eu o traducere masonică sau troţkistă a Noului Testament”, a comentat cu umor Adam Michnik. „Dacă nu iert, devin un om rău şi prost. Doar dacă sunt capabil de iertare mă pot gândi la mine cu simpatie,” a adăugat el.
Liiceanu: „ După întâlnirea cu Adam Michnik, rămân cu gustul amar că sunt un procuror”
Dialogul celor doi intelectuali a fost pigmentat cu aplauze şi s-ar fi întins până mult în noapte, dacă ar fi fost după public. La final, fiolosoful Gabriel Liiceanu i-a adresat şi el o întrebare lui Adam Michnik: „După întâlnirea cu Herta Muller, am rămas cu gustul amar că sunt un laş. După întâlnirea cu Adam Michnik, rămân cu gustul amar că sunt un procuror. Dar eu, în 1990, le-am cerut comuniştilor care ne terorizaseră vreme de 40 de ani să se dea puţin deoparte ca să nu ne mai «fericească» în continuare. Am greşit cerându-le asta?” „Da’, bineînţeles”, a replicat Michnik, spre hazul publicului, argumentând că „logica acuzelor nu are sfârşit”. Andrei Pleşu s-a simţit obligat să sară în apărarea prietenului său, „pentru că noi doi suntem ca Stan şi Bran”, iar seara s-a încheiat amical cu o promisiune ca Pleşu şi Michnik să se reîntâlnească pentru un dialog fluviu, „dacă nu pe lumea asta, ne dăm de pe acum întâlnire în Paradis”, a spus Pleşu. La remarca modestă a lui Michnik cum că nu ştie dacă el va ajunge în Rai, Pleşu a replicat cu umor: „Îţi pun eu o pilă. Am scris o carte despre îngeri. Se rezolvă.”
„Acum 20 de ani, Gabriel Liiceanu era un acuzator al altora. Atunci el îi certa pe cei care nu fuseseră destul de anticomunişti. Filosoful trebuie să fie foarte precaut când îmbracă hainele procurorului”.
Adam Michnik
„O vreme m-am opus ideii de rezistenţă prin cultură pentru că noi nu ne-am făcut decât meseria. Dacă un tâmplar îşi făcea treaba bine înseamnă că a rezistat sau dacă un medic îşi opera pacienţii profesionist, înseamnă că a făcut rezistenţă? Nu”.
Andrei Pleşu
