Cu ajutorul unor luptători bine antrenaţi şi înarmaţi, statele occidentale încercau să destabilizeze regimurile comuniste din estul Europei.
Primul comando format din foşti legionari, care au fost pregătiţi militar în Italia şi Germania de serviciile secrete occidentale, nu a primit aprobarea americanilor de a ataca reprezentanţa diplomatică a României, aşa cum rezultă şi din cercetările istoricului Stejărel Olaru. Însă membrii „grupului Beldeanu” au decis să acţioneze totuşi, pentru că Legaţia Republicii Populare Române din Elveţia era, de fapt, unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securităţii.
Acolo erau colectate informaţii care proveneau din statele NATO şi care apoi erau transmise către Bucureşti şi către Moscova. Spionii comunişti profitau de statutul de neutralitate al Elveţiei. Cei cinci tineri voiau să atragă atenţia asupra abuzurilor regimului comunist din ţară. Atacul asupra Legaţiei a început în seara de 14 februarie 1955. Tinerii au intrat într-una dintre clădirile Legaţiei, mai exact în locuinţa „şoferului” Aurel Şeţu, un agent al Securităţii. Acesta împreună cu ataşatul Miron al Legaţiei şi cu secretarul Şandru tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România.
„Şoferul” Şeţu, originar din Oradea, a ajuns în clădirea Legaţiei pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să se oprească, însă Şeţu a refuzat. Aşa că a tras, iar Şeţu a murit după ce ajunsese rănit la spital. A fost adus apoi la Oradea – eram de faţă, fiind atunci, detaşat de RL acolo -, iar „eroul” a fost avansat post-mortem la grad de sublocotenent de Securitate (fusese plutonier). Cei mai mulţi dintre funcţionarii Legaţiei au reuşit să părăsească incinta în dimineaţa de 15 februarie. Clădirea a fost încercuită de poliţia elveţiană, care a refuzat să intervină în forţă, pentru că existau ostatici. Cei cinci au formulat o serie de revendicări politice, inclusiv eliberarea din închisoare a unor personalităţi precum Dinu Brătianu. Apoi, la 16 februarie s-au predat. Ei au primit pedepse uşoare în închisorile elveţiene. Şeful grupului, Oliviu Beldeanu, după eliberare, a fost răpit în Berlinul occidental de agenţi ai serviciilor de spionaj est-germane STASI şi ai Securităţii. A fost adus în România, legat, într-un coş de nuiele. Apoi, după un proces sumar, a fost executat la data 18 februarie 1960, în Bucureşti. Toate aceste amănunte au fost reconstituite după căderea regimului comunist. „România liberă” a fost singurul ziar ce a trimis jurnalişti care au vizitat închisorile în care au fost deţinuţi membrii comandoului Beldeanu.
Cum arăta închisoarea din Berna unde a fost deţinut Beldeanu
…La Berna, închisoarea de maximă securitate, cu doar câteva etaje, avea sus, drept acoperiş, o terasă pe care circula un soldat înarmat. Dar erau acolo şi vălătuci de sârmă ghimpată, comandatul explicându-ne prezenţa ei: o încercare mafiotă de a coborî cu elicopterul să ajute evadarea, pe calea aerului, a unui acolit. Numai că, ne explică tot el, din celulă nu se putea ieşi decât prin geam, iar acesta era protejat cu gratii metalice destul de groase prin care circula apă şi, în momentul în care aceasta începea să curgă, dacă se tăiau barele, de pildă, suna alarma atât la postul de gardă propriu, cât şi la poliţia din oraş. Aşa încât deţinuţii puşi pe evadare nu aveau nici o şansă…
Legionari recrutaţi de CIA
Cercetările istoriografice recente aduc şi informaţii noi pe această temă. Unii universitari, cum ar fi profesorul Adrian Gorun, au publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj un text surprinzător prin conţinutul absolut inedit: conform studiului lor, cercetătorii români au aflat că Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, constituit pentru a-i judeca pe criminalii de război nazişti, la finalul celui de-al doilea război mondial, dezbătând activitatea legionarilor români, i-au scos de sub imperiul acuzaţiei de organizaţie de tip fascist sau hitlerist. În consecinţă, preşedintele Franţei de atunci, în înţelegere cu cel al SUA , au acceptat sugestia propusă de CIA, potrivit căreia legionarii voluntari pot lua parte la luptele din munţii României, pentru a sprijini grupurile anticomuniste ce acţionau în diferite zone. În consecinţă au făcut sondaje în lagărele din ţările occidentale şi au constatat că sunt circa 70.000 de oameni, foşti legionari, dar şi foşti prizonieri de război rămaşi în Vest, gata să participe la o asemenea acţiune.
S-au făcut apoi înscrieri, după care au început antrenamentele de rigoare – salturi cu paraşuta, trageri etc. Apoi au trecut la un experiment care s-a soldat cum nu se poate mai trist: lansarea în România a unui prim lot de 13 legionari. Au fost paraşutaţi noaptea, în zonele aproape de locurile lor de baştină, unde se credea că rudele îi pot ajuta la nevoie, prin zona Gorjului, alţii la Agnita etc. Dar ghinionul lor a fost că tocmai atunci a defectat grupul de ofiţeri de informaţii englezi care, din motive ideologice, au trecut la sovietici – unul a ajuns general KGB – ei cunoscând şi acţiunea cu legionarii. Plus că unul dintre cei paraşutaţi, recrutat în Grecia, cum a ajuns la sol, s-a predat Securităţii şi a spus totul. Astfel că cei 13 au fost judecaţi şi 12 au fost executaţi, iar cel din Grecia, singurul care a scăpat neîmpuşcat, a făcut doar trei ani de închisoare, în regim lejer, ca să mă exprim astfel. Iar rudele celor condamnaţi şi executaţi au avut de suferit şi ele ani grei de închisoare, unele decedând acolo din cauza regimului de exterminare la care au fost supuse…
Ziarul „România liberă” a documentat, după căderea comunismului, o temă extrem de puţin cunoscută. Este vorba de faptul că o serie de legionari au fost recrutaţi de serviciile occidentale de spionaj pentru a forma diferite comandouri, a căror misiune era lupta armată împotriva regimului comunist. Veteranul redacţiei, Virgil Lazăr, a avut un rol important în documentarea şi publicarea acestor episoade uimitoare. Pentru primul, a mers în închisorile din Elveţia, pentru a se documenta la faţa locului despre atacul armat asupra Legaţiei României, condus de un tânăr originar din Dej, Beldeanu. În legătură cu cel de-al doilea caz, meritul cercetării arhivelor revine colaboratorilor Institutului de Istorie Orală din Cluj, iar Virgil Lazăr a publicat, cu acordul conducerii Institutului, amănunte surprinzătoare din această cercetare, referitoare la organizarea unui grup format din 13 legionari, paraşutaţi de CIA în România pentru a susţine rezistenţa armată din munţi.
Cronologie subiectivă:
1955 – Grupul Beldeanu a atacat Legaţia României din Elveţia.
1960 – Oliviu Beldeanu a fost executat în România.
Cine a fost Beldeanu
Oliviu Beldeanu era originar din Dej. Tatăl său, Oliver Beldeanu, avea un cinematograf în oraş. Oliviu Beldeanu se pare că a fost implicat şi în asasinarea unui agent comunist de poliţie din Dej. El a fugit în Iugoslavia la data de 1 ianuarie 1949. Se pare că a devenit agent secret titoist şi a îndeplinit o serie de misiuni în România.Apoi, Oliviu Beldeanu a fugit la Trieste, în Italia, şi a ajuns în contact cu serviciile secrete americane prin intermediul comandorului Mircea Petru.
Tribunalul de la Nürnberg
Tribunalul de la Nürnberg a fost înfiinţat de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial pentru a-i judeca pe liderii nazişti vinovaţi de crime de război. Unii dintre ei au fost condamnaţi la moarte. Legionarii nu au fost găsiţi vinovaţi de crime de război, deoarece în momentul intrării României în conflagraţie ei nu mai erau la putere. Însă acest lucru nu îi exonerează de vina pentru asasinatele cu caracter politic ori de vina pentru pogromurile îndreptate împotriva populaţiei evreieşti.
Martirii Rezistenţei
Circa 10.000 de oameni au fost ucişi în stil mafiot de către fosta Securitate, pentru că s-au opus comunizării României. Unii dintre luptătorii din munţi au rezistat mai mult de un deceniu, vânaţi de Securitate. Din acest punct de vedere, rezistenţa armată anticomunistă din România a fost cea mai îndelungată şi cea mai sângeroasă din toată Europa de Est.
