11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieTeodorovici: România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la...

Teodorovici: România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro

“România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro – n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna”, a spus demnitarul.

Întrebat cum comentează discuţiile din Consiliul Uniunii Europene pe marginea unei Directive prin care ar putea fi introduse cote la produsele accizabile, de tipul alcool sau ţigări, Eugen Teodorovici le-a apreciat ca fiind ”foarte intense”, însă, în opinia lui, nu se va ajunge la o creştere de taxe “în viitorul apropiat”.

“Ştiţi foarte bine că propuneri pot să fie, dar important este să fie discutate şi acceptate de toţi miniştrii de Finanţe. Punctul meu de vedere, ca ministru de Finanţe şi astăzi preşedintele ECOFIN-ului, este că orice fel de discuţie vizavi de noi taxări, noi cote de taxare trebuie să se discute într-un cadru larg şi amănunţit. Nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri la nivel european. Este foarte important să avem o abordare unitară la nivel european. Au fost şi discuţii aprinse în care Comisia a venit cu propunerea de schimba mecanismul de vot în cazul taxării, asta probabil că şi din dorinţa statelor mai mari care ar dori să impună o decizie şi fiind deranjate de statele mai mici, care pot bloca un astfel de proces. Sunt discuţii foarte intense, dar nu se va ajunge totuşi la o creştere de taxe în viitorul apropiat”, a afirmat Teodorovici.

În ceea ce priveşte reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe de la Bucureşti, oficialul român a subliniat că unul dintre subiectele sensibile inclus pe agenda dezbaterilor se referă la migraţia forţei de muncă.

“Astăzi este un moment istoric pentru ţară. Se organizează la Bucureşti prima reuniune informală a Consiliului miniştrilor de Finanţe din Europa. Practic, pentru două zile, Bucureştiul devine capitala financiară a Uniunii Europene. În aceste consilii informale se discută alt gen de subiecte, dar de interes pentru noi, ca ţară, şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblul ei. Sunt subiecte are au la bază câteva studii făcute destul de bine şi foarte bine fundamentate, legate de mobilitate, costuri de finanţare, piaţa europeană în ansamblul ei, perspectivele şi care sunt actualele probleme. O temă de interes care se va discuta astăzi, şi faţă de care şi România este ataşată, este partea de migrare a forţei de muncă, un subiect care creează probleme la nivel naţional şi european. L-am auzit ieri şi pe domnul vicepreşedinte al Consiliului European, Valdis Dombrovskis, care se referea la competitivitatea României. Aici, unul dintre elementele care poate duce la scăderea acestui indicator este şi migrarea forţei de muncă, atât cea calificată, cât şi cea necalificată, iar asta reprezintă într-adevăr pentru România o mare problemă”, a punctat Eugen Teodorovici.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi Uniunea pieţelor de capital, împreună cu Günther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, şi Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, vor reprezenta Comisia Europeană la reuniunea Eurogrup şi la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe (ECOFIN).

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, cele două evenimente au loc la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie 2019, şi sunt organizate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, vineri, în cadrul Eurogrup, Comisia Europeană va prezenta participanţilor stadiul actual în implementarea reformelor de către autorităţile greceşti în baza ultimei variante a celui de-al doilea Raport de supraveghere consolidată publicat săptămâna aceasta. De asemenea, la reuniune se va discuta despre proiectul de plan bugetar pentru anul 2019 al statului Luxemburg, ca urmare a adoptării în luna martie a opiniei Comisiei Europene.

De asemenea, preşedintele Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS), Andreea Enria, şi preşedintele Comitetului Unic de Rezoluţie (SRB), Elke König, vor avea la rândul lor câte o prezentare. Roberto Gualtieri, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din cadrul Parlamentului European, va fi prezent la o dezbatere despre perspectivele economice şi provocările zonei euro.

Eurogrupul va continua în configuraţie deschisă discuţiile începute la summitul euro din decembrie 2018.

Ca parte a lucrărilor în desfăşurare pentru aprofundarea Uniunii Economice Monetare (UEM), Eurogrupul va aborda aspecte de guvernanţă în contextul instrumentului bugetar pentru convergenţă şi competitivitate. De asemenea, preşedintele Sistemului European de Asigurare a Depozitelor (EDIS) va prezenta ultimele evoluţii cu privire la foaia de parcurs pentru demararea discuţiilor politice privind EDIS.

În cadrul reuniunii informale ECOFIN, ce va începe vineri după amiază, miniştrii, alături de guvernatori ai băncilor centrale din statele membre, vor discuta despre priorităţile următorului ciclu instituţional şi calea de urmat pentru Uniunea pieţelor de capital. De asemenea, vor avea loc dezbateri cu privire la elemente ale cadrului financiar multianual, cum ar fi legătura cu Semestrul european şi finanţarea bugetului UE.

Pe durata zilei de sâmbătă, 6 aprilie, vor avea loc discuţii cu privire la impactul mobilităţii de pe piaţa muncii asupra bazei de taxare pentru statele membre. Miniştrii vor aborda problema impactului pe care îl are taxarea asupra creşterii economice, pornind de la un document al Comisiei Europene. De asemenea, miniştrii ar trebui să ajungă la o concluzie cu privire la termenii de referinţă pentru pregătirea reuniunilor G20 şi a FMI din luna aprilie 2019.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă