5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieTeodorovici propune la UE limitarea dreptului muncitorilor de a lucra în alte...

Teodorovici propune la UE limitarea dreptului muncitorilor de a lucra în alte țări

„Limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Iar văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp, în toate statele. Nu ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi, în Europa. Aşa, dacă se duce în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel care lucrează în Germania în veci în Croaţia, România sau de unde a plecat. Este o măsură discutată. Maximum cinci ani şi «La revedere», după aceea te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a spus Eugen Teodorovici într-o conferință de presă, relatează Mediafax.

Oficialul a susţinut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniştrii de finanţe din Europa.

„Poate sună aşa mai restrictiv sau de altă factură, dar asta este: trebuie să învăţăm, la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Şi, în interesul Uniunii Europene de a ţine cu adevărat statele unite, la nivel european, trebuie să fie cu adevărat acea coeziune sociale, nu întăreşti partea de Vest şi laşi restul Europei, din fel de fel de condiţii, în afară”, a spus Teodorovici. El a a dăugat că, spre deosebire de ţările din vest care au nevoie de o schemă contra şomajului, ţările din est, inclusiv România, au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că şi aici abordarea trebuie să fie diferenţiată pentru a asigura un echilibru. 

 

Tăriceanu nu este de acord cu Teodorovici

”Am să încep cu o apreciere mai degrabă în glumă. Asta este o viziune liberală, cumva, asupra funcţionării economiei şi a pieţii muncii?! Nu. Nicidecum nu suntem de acord cu o astfel de propunere, pentru că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este un bun câştigat, un drept câştigat de toţi românii de care foarte mulţi au înţeles să beneficieze, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţibnerea calităţii de membru al UE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că trebuie căutate alte soluţii.

”Nu suntem singura ţară care s-a confruntat cu o penurie de forţă de muncă. Mai sunt şi alte ţări. Putem să învăţăm din exemplu altora. O astfel de măsură nu am auzit să fie luată sau să fi fost luată de o altă ţară europeană”, a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă