5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieSubvențiile la energie și gaze către populația țării trebuie să înceteze

Subvențiile la energie și gaze către populația țării trebuie să înceteze

„Dorim abrogarea OUG 114 care a produs mari disensiuni în piaţă. O să vedem răspunsul Comisiei Europene la calendarul propus şi în funcţie de acest lucru vom lua în calcul perioada de tranziţie”, a spus Popescu, conform Agerpres.

Calendarul propus de autorităţile române prevede liberalizarea în etape a pieţelor de energie electrică şi de gaze, până la 1 aprilie 2021 în cazul gazelor şi 1 iulie 2021, pentru piaţa de electricitate.

„Abrogarea 114 cu tranziţie, odată cu definirea consumatorului vulnerabil. Trebuie ca subvenţia să se ducă către acei oameni care au nevoie. Practic, în acest moment, întreaga populaţie a României este subvenţionată, însă acest lucru trebuie să se oprească. Doar oamenii care au nevoie trebuie ajutaţi şi de aceea acest concept al consumatorului vulnerabil”, a adăugat Popescu.

El a precizat că acest lucru se va face în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Întrebat de jurnalişti care este situaţia stocurilor de gaze pentru iarnă, Popescu a arătat că acestea sunt la capacitate maximă, însă problema este că nu putem extrage atâtea gaze din depozite cât să acopere vârful de consum din iarnă.

„Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că avem stocate gaze la nivelul maxim. Din păcate, ne lipseşte capacitatea de extracţie astfel încât să asigurăm vârful de frig. Aceasta deoarece Romgaz nu a făcut investiţiile necesare care să ducă la creşterea capacităţii de extracţie de gaze din depozite. O să mă asigur că Romgaz va face acest lucru”, a subliniat ministrul.

Totodată, el a susţinut că şi stocurile de cărbune sunt în grafic, însă vrea să se convingă de acest lucru pe teren.

Cele mai citite

Donald Trump avertizează UE: Tarife vamale dacă nu creșteți achizițiile de petrol și gaze din SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să cumpere cantități „semnificative” de petrol și gaze americane, amenințând că în caz contrar...

Croația. Atac într-o școală din Zagreb – un adolescent de 19 ani a înjunghiat mortal o fetiță de 7

Un atac teribil a avut loc vineri dimineață la o școală din Croația, Zagreb, când un tânăr în vârstă de 19 ani a pătruns...

Ce este bariera de vapori și cum protejează structura casei tale

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...
Ultima oră
Pe aceeași temă