5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăEconomieStatul român şi angajaţii Azochim Săvinești, la mâna lui Ioan Niculae

Statul român şi angajaţii Azochim Săvinești, la mâna lui Ioan Niculae

În vara anului trecut, Ioan Niculae anunţa, potrivit articolului publicat în Economica.net, că, pe lângă repornirea combinatului chimic Donau Chem Turnu Măgurele, „programul de redeschidere a fabricilor de îngrăşăminte operate în România va continua, în ritm accelerat (sic!), până la sfârşitul acestei toamne urmând a începe activitatea la Azochim (fosta Ga Pro Co Chemicals) Săvineşti şi Rom Fertilizers (fosta Amurco) Bacău, unităţi la care recrutările de personal deja au început”. În noiembrie 2020, însă, șansele de redeschidere ale combinatului erau cotate la zero, reluarea activității fiind amânată pentru 2021, după ce compania North Chemicals Complex, care și-a adjudecat activele de la fostul proprietar, ar urma să își achite și ultima rată. Responsabilă cu repornirea vechii platforme chimice Azochim, societatea North Chemicals Complex SRL Bucureşti, la care Ioan Niculae deţine (sic!) calitatea oficială de consilier în relaţii economice internaţionale, bătuse palma pentru achiziționarea activului „Platformă industrială Ga Pro Co Chemicals SA” de către entitatea bucureşteană la suma finală de doar 17.829.000 euro (plătibilă, în trei tranşe, în termen de 18 luni de la semnarea contractului), în condiţiile în care preţul stabilit de evaluatorul Appraisal Valuation SRL Bucureşti, a fost de 23.672.000 euro (conform raportului de evaluare nr. RE – 1498041017 din 04 octombrie 2017).
Aceasta ar fi a treia răscumpărare, la preţuri subevaluate, a activelor combinatului chimic de la Săvineşti, realizată de către Ioan Niculae prin terţi interpuşi, în special cu sprijinul lichidatorilor judiciari, pe fondul dezinteresului instituţiilor statului (Ministerul de Finanţe şi structurile subordonate), în condiţiile în care patrimoniul a trecut de la fosta Azochim SA Săvineşti la Agro fertil SRL Săvineşti, urmată de Ga Pro Co Chemicals SA Bucureşti, devenită ulterior Săvineşti, şi în prezent North Chemicals Complex SRL Bucureşti.
La aflarea veştii că tot Ioan Niculae se află în spatele acestei noi tranzacţii, foştii angajaţii, care mai au de încasat restanţe salariale, refuză în prezent să se mai reangajeze la combinat, apreciind că noua societate are mari șanse să urmeze soarta celorlalte, îngropându-se în datorii, neplătindu-și obligaţiile faţă de statul român, şi culminând, din nou, cu falimentul, în condițiile în care planurile potențiale ale lui Ioan Niculae erau de a achita tranşele de plată ale North Chemicals Complex, noul proprietar, din încasările rezultate ca urmare a activității comerciale a unității.

Rețeaua de specialiști, sau cine a mutat combinatul dintr-un buzunar în altul al pantalonilor lui Ioan Niculae

Despre faptul că asociat unic la firma North Chemical Complex Bucureşti este societatea SCAEP Giurgiu Port SA Zimnicea, la care asociat majoritar (78,64%) este Petrică Buduru – naşul fiului lui Ioan Niculae, ”România Liberă” a mai scris. La fel cum a mai scris și despre faptul că, la firma lui Buduru, Ioan Niculae a figurat ca angajat în perioada august 2016-februarie 2017, iar fiica sa, Anca Luciana Frățea, era angajată în noiembrie 2019, la North Chemical Complex, în funcţia de economist în gestiune economică. În atare situație, apare aproape un lucru firesc ca și la Neamţ Ioan Niculae să aibă în preajmă oameni supuşi care să facă întocmai ce le dictează omul de afaceri, din moment ce ar avea aceleaşi interese – anume să facă bani. Conform dinamicii de relaționare, printre oamenii controlați de Niculae la Săvinești se află fostul chestor Mihai Călinescu, devenit administrator special, Nicolae Jianu, director general, Valentin Fetiţoiu, director tehnic-producţie, dar şi Emil Dan Anghel, cel din urmă în dublu rol – de fost administrator al Agro Fertil SRL (pe la care s-a perindat activul Azochim), dar mai ales ca acţionar al Sierra Quadrant Consulting Grup Bacău – filiala Brăila SPRL, nimeni altul decât lichidatorul judiciar al Ga Pro Co Chemicals.
Potrivit surselor ”României Libere”, pentru deciziile care urmau să fie luate în cadrul unui plan agreat, cei în cauză ar fi beneficiat de recompense substanţiale: Nicolae Jianu şi Valentin Fetiţoiu ar fi primit peste 10.000 lei lunar și ar fi avut asigurată cazarea gratuită în Piatra Neamţ (la apartamentele deţinute de grupul InterAgro, dar cu suportarea cheltuielilor de către Ga Pro Co Chemicals). Asta în timp ce majoritatea angajaţilor societăţii aveau salariul minim pe economie, iar plata remunerațiilor se făcea cu întârziere, înregistrându-se şi în prezent restanţe foarte mari, cu care, de altfel, salariații s-au înscris la masa credală.

Citește continuarea aici: Afaceri marca ”InterAgro”: cumperi uree cu 57 $ și o revinzi furnizorului cu de 6 ori mai mult!

Cele mai citite

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României și avertizează asupra deficitului bugetar ridicat

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările de creștere economică pentru România în 2024, prognozând un avans de doar 1,4%, față de estimarea anterioară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă