19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieStart-Up Nation schimbă cariere și readuce încrederea oamenilor

Start-Up Nation schimbă cariere și readuce încrederea oamenilor

Activitatea firmelor care au accesat programe naționale precum Start-UP Nation este atent urmărită în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Intenția ministrului pentru IMM-uri,  Ștefan-Radu Oprea, este de a obține un feedback asupra derulării concrete a programelor, chiar de la beneficiarii direcți, astfel încât programele viitoare să fie concepute în acord cu opinia și nevoile beneficiarilor, dar și a consultanților în domeniu sau a specialiștilor din agenții.

Programul Start-Up Nation a ajutat-o pe Ana Ghiurca, avocat de profesie, să deschidă un bistro pe locația unei cafenele cunoscute de pe Bulevardul Decebal din Capitală:

A fost o conjunctură favorabilă de care am profitat, susținută de prieteni care au business în domeniu. Am vrut să fac și altă activitate, gândindu-mă la copii, să le ofer mai multe posibilități și lucrurile chiar au funcționat. Din punctul meu de vedere externalizarea diverselor servicii administrative este o idee foarte bună, pe care am aplicat-o cu succes. Experiența în acest  tip de business a fost o scoală intensă, am învățat mult, dar am pus și mult suflet. Am lângă mine 13  angajați valoroși, împreună cu care suntem o familie și împreună căutăm și găsim soluții, astfel încât businessul să meargă.”

Programele derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru sprijinirea mediului de afaceri sunt: programul Start-Up Nation, programul de promovare a exportului, programele pentru micro-industrializare, comerţ, programul de internaţionalizare și programul Femeia Antreprenor.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă