3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăEconomieRyanair caută 2 mii de piloți pentru noua flotă de avioane

Ryanair caută 2 mii de piloți pentru noua flotă de avioane

Luna trecută, Boeing a livrat Ryanair prima aeronavă 737 MAX, alte 12 urmând să ajungă până în perioada de vârf a sezonului turistic de vară.

Compania irlandeză este cel mai mare client european al acestui model, cu un număr total de comenzi de 210 pentru avionul cu 197 de locuri.

Noul model va ajuta compania „să-şi diminueze costurile, emisiile de dioxid de carbon, consumul de combustibil, iar zgomotul va fi mai scăzut”, a informat Ryanair.

Pregătirea noilor piloţi va avea loc în 2021, astfel încât ei să poată lucra peste tot în Europa în vara anului viitor, a precizat compania aeriană low-cost.

În ianuarie, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi-a dat acordul pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la două luni după o decizie similară a Autorităţii Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA). În luna decembrie 2020, o aeronavă Boeing 737 MAX aparţinând companiei braziliene Gol a efectuat primul zbor comercial al acestui tip de avion, după o pauză de 20 de luni.

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au avut interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene, suspectându-se că era vorba despre o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor.

Cele mai citite

Donald Trump a fost validat ca președinte de Congresul SUA. Kamala Harris a condus ședința

Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii de către Congres, la patru ani de la atacurile sângeroase...

Înmatriculările de firme ce au capital străin au scăzut cu peste 13% în 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, în România au fost înregistrate 5.588 de societăți cu capital străin, cu 13,32% mai puține comparativ cu...

Șumudică îi lasă acasă! Rapid pleacă în cantonament fără doi jucători experimentați

Rapid a anunțat oficial că Filip Blazek și Florent Hasani nu vor face parte din lotul pentru cantonamentul din Dubai, fiind înlocuiți de doi...
Ultima oră
Pe aceeași temă