11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieRomânii şi-au schimbat opţiunile personale pentru sejurul ideal

Românii şi-au schimbat opţiunile personale pentru sejurul ideal

Teama de potențialele riscuri ale unei călătorii cu avionul, precum și dorința de a rămâne aproape de casă, într-un spațiu geografic cât mai sigur, îi fac pe mulți români să ia în calcul anul acesta un sejur în România. Cum ar trebui să arate însă o astfel de vacanță?

Sunt la mare preţ măsurile de siguranță bine puse la punct, cu igienă impecabilă şi condiții de distanțare, dar și cu acces la natură. Subiecţii chestionaţi consideră relaxarea în natură ca fiind altă prioritate pentru vacanța post-pandemie, pe care vor să o petreacă în România, arată un studiu realizat pentru Green Village 4 Resort.

Doi din trei respondenți își doresc în continuare să meargă în vacanță la mare, care astfel se dovedeşte a fi rămas în continuare o opţiune populară.

Anul acesta însă majoritatea ar prefera mai degrabă o plajă sălbatică, mai puțin populată (opt din 10 respondenți), decât una cu amenajări (21%), și o cazare mai izolată (55%), decât un hotel prietenos, într-o stațiune.

Cam 20% dintre respondenți consideră izolarea în concediu ca fiind o prioritate în alegerea destinației lor de relaxare. Mai mult, Delta Dunării este considerată cea mai izolată și mai protejată regiune turistică din România, urmată de satele săsești și de Cazanele Dunării, iar 80% dintre respondenți ar lua în calcul o vacanță în Sfântu Gheorghe sau zona Tulcea.

Opţiunile celor chestionaţi se orientează spre un sistem de check-in în regim express și check-out pe bază de programare şi spre servirea meselor și băuturilor direct în cameră, pe terasele proprii sau în balcoanele camerelor proprii.

 

Sănătatea pe primul loc

Opt din zece respondenți au declarat că aceste criterii sunt mai importante decât prețurile mici, care sunt dorite de patru din 10 chestionaţi, dar şi mai de interes decât prezența unor facilități de sport, distracție, pentru copii sau a unor experiențe culinare speciale.

Evident, toate aceste opţiuni de concediu vor remodela structura operatorilor de servicii turistice şi vor produce o micşorare a numărului acesta, a aflat România liberă. A merge în concediu va deveni o vreme o afacere mai scumpă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă